Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunţat sâmbătă că, începând cu 18 mai, vor fi ridicate, gradual, restricţiile impuse în Budaptesta, relatează Reuters.
Această decizie a fost luată la două săptămâni după ce în restul ţării au fost ridicate restricţiile.
„A devenit clar că am reuşit să gestionăm curba epidemiologică şi în Budapesta”, a spus Orban într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook. „Astfel, putem trece la a doua fază defensivă şi în Budapesta, cu precauţie”.
În urmă cu două săptămâni, Guvernul a ridicat anumite restricţii în afara capitalei, permiţând redeschiderea magazinelor şi teraselor localurilor, fără un orar fix, dar şi a piscinelor în aer liber. Purtarea măştilor a rămas obligatorie în magazine şi în transportul public.
Şcolile rămân închise la nivel naţional până la finalul lunii mai.
Potrivit unei analize Reuters, economia Ungariei este aşteptat să scadă cu 4% anul acesta din cauza crizei sanitare.
Până sâmbătă, în Ungaria - ţară cu 7,9 milioane de locuitori - au fost înregistrate 448 de decese dintre cele 3.473 de contaminări cu noul coronavirus. Din total, mai mult de 1.600 de cazuri au fost depistate în Budaptesta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.