Restaurantele din Arabia Saudită nu vor mai fi obligate să aibă intrări separate în funcţie de sex, au anunţat duminică autorităţile, care au luat astfel o nouă măsuri de relaxare a unora dintre cele mai stricte reguli sociale din lume, în cadrul modernizării statului, transmite Reuters.
Până acum, legislaţia din Arabia Saudită prevedea că toate restaurantele trebuie să aibă o intrare pentru familii şi femei şi alta pentru bărbaţii singuri. Ministerul pentru municipalităţi şi afaceri rurale a anunţat pe Twitter că această regulă nu mai este obligatorie.
De-a lungul deceniilor, bărbaţii şi femeile fără legături de rudenie nu au avut dreptul să se afle împreună în locuri publice, în cadrul regulilor stricte impuse de clerici şi poliţia religioasă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Dar prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a relaxat restrucţiile, permiţând femeilor să şofeze şi să participe la evenimente publice de divertisment, iar unii critici au fost chiar arestaţi.
Segregarea a fost relaxată treptat în ultimul an, astfel încât restaurantele, cafenelele, centrele de conferinţe şi sălile de concerte nu au mai aplicat cu stricteţe regula.
Un purtător de cuvânt al ministerului nu a precizat dacă vor fi eliminate şi zonele separate de luat masa din interiorul restaurantelor. Noile reguli nu sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că restaurantele vor putea să menţină în continuare intrările separate, dacă proprietarii vor dori acest lucru.
Nu a avut loc un anunţ şi pentru alte instituţii publice, cum ar fi şcolile sau spitalele, care vor rămâne probabil segregate, deocamdată.
Arabia Saudită, una dintre ţările cele mai segregate în funcţie de sex din lume, a eliminat deja sistemul de tutelă care impunea ca toate femeile să aibă aprobarea unei rude de sex masculin pentru deciziile importante, dar se menţin încă unele restricţii.
Deschiderea socială a fost însoţită de combaterea dizidenţilor, fiind arestaţi zeci de clerici, intelectuali şi activişti, inclusiv femei care au făcut campanie pentru unele dintre libertăţile care au fost acordate ulterior.
Au apărut totodată îngrijorări legate de o posibilă opoziţie din partea conservatorilor, dar aceasta a fost deocamdată redusă.
Prinţul moştenitor, în vârstă de 34 de ani, este conducătorul de facto al regatului. Dacă îl va înlocui pe tatăl său, regele Salman, prinţul va fi primul monarh saudit al unei noi generaţii, după o succesiune de şase fraţi care au domnit din 1953.
Reputaţia de reformator îndrăzneţ a prinţului moştenitor, a fost afectată în Occident de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, stabilit în Statele Unite, care a fost ucis anul trecut de agenţi saudiţi în consulatul regatului din Istanbul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.