Două drone au încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova duminică târziu, în apropierea frontierei cu Ucraina, a anunţat guvernul moldovean, la trei zile după ce ambasadorul rus a fost convocat la Ministerul de Externe în legătură cu un incident anterior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

R. Moldova a fost vizată de intruziuni repetate ale dronelor ruseşti folosite în războiul de aproape trei ani care opune Moscova Kievului, relatează Reuters.

Incidentele au provocat o reacţie de indignare din partea autorităţilor moldovene, care doresc ca fostul stat sovietic să adere la UE până în 2030.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Daniel Vodă, nu a identificat originea ultimelor două drone, dar a declarat că intruziunea a avut loc cu puţin înainte de ora locală 23:00, în timp ce Ucraina raporta că regiunea Odesa din sudul graniţei era atacată de Rusia.

Ambele drone au părăsit spaţiul aerian moldovenesc nu departe de oraşul Taraclia, a declarat Vodă.

În incidentele de săptămâna trecută, două drone au căzut în aceeaşi zonă din apropierea frontierei ucrainene, iar una a explodat.

Preşedinta Maia Sandu, care acuză Rusia că încearcă să îi destabilizeze guvernul, a declarat că Moscova pune în pericol vieţile moldovenilor.

Ambasadorului rus Oleg Ozerov, convocat săptămâna trecută la Ministerul moldovean de Externe, i-au fost prezentate fragmente ale dronelor, inclusiv o bucată purtând numele Geran-2, denumirea rusă a dronei Shahed de concepţie iraniană.

În urma acestui incident, Ministerul moldovean de Externe a declarat că denunţă un acord cultural cu Rusia şi închide centrul cultural rus din Chişinău. Centrul era încă în funcţiune la sfârşitul săptămânii trecute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.