Regimul sirian a anunţat joi deschiderea unui coridor ce le permite civililor care doresc să părăsească regiunea Idleb să facă acest lucru, unde o campanie miliară a puterii şi aliatului său rus s-a soldat cu sute de morţi şi a antrenat un exod al populaţiei, relatează AFP.
Susţinut de aviaţia rusă, regimul lui Bashar al-Assad bombardează aproape neîncetat, de la sfârşitul lui aprilie, provincia Idleb şi zone vecine, în nord-vestul acestei ţări devastate de război, zone dominate de jihadişti din cadrul Hayat Tahrir al-Sham (HTS) şi în care se află grupări rebele.
Aproape 800 de civili au fost ucişi în bombardamente aeriene şi de artilerie la Idelb şi în sectoare adiacente aflate pe mâna HTS şi unor insurgenţi în privinciile vecine Alep, Hama şi Latakia, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).
”Coridorul” anunţat este destinat locuitorilor unei regiuni în care se află mai multe sate, situată în sudul Idlebului şi nordul Hama şi care este asediată de forţe în favoarea regimului, în urma înaintării acestora în ultimele zile.
În recuceririle din ultimii ani, puterea a deschis ”coridoare” pentru a le permite civililor să părăsească bastioane rebele şi să se ducă în regiunile guvernamentale sau la adversari. Temându-se de arestări, locuitorii ezită, de obicei, să folosească aceste coridoare.
”Siria anunţă deschiderea unui coridor umanitar în regiunea Suran, în nordul provinciei Hama, pentru a permite cetăţenilor care doresc să iasă din regiuni aflate sub controlul teroriştilor în nordul Hama şi sudul Idlebului”, a anunţat Ministerul sirian de Externe.
Televiziunea de stat a difuzat imagini în care apar autobuze verzi şii ambulanţe staţionând la Suran, fără să precizeze când ar putea începe ieşirile.
SUMMIT TRIPARTIT LA ANKARA
Această iniţiativă intervine în contextul în care Turcia, care se învecinează cu provincia Idleb şi susţine grupări rebele, a anunţat un summit la 16 septembrie, la Ankara, între preşedinţii rus Vladimir Putin, iranian Hassan Rohani şi turc recepe tayyip Erdogan pe tema situaţiei din Siria.
Ea intervine totodată la o zi după recucerirea de către regim a oraşului Khan Sheikhoun, situat în sudul Idlebului.
”Prin cucerirea Khan Sheikhoun, Rusia îşi reafirmă rolul de prim plan în orice discuţie cu privire la Idleb”, subliniază Sam Heller de la centrul de reflecţie International Crisis Group.
În opinia sa, regimul şi Moscova ar putea face o pauză în operaţiuni pentru a ”da timp Turciei să prezinte concesii”.
Regiunea vizată de coridor înglobează, de asemenea, localităţile Morek - unde se află un post miliatar turc de observaţie - şi Kafr Zita, ambele în provincia Hama.
Turcia dispune de mai multe posturi militare de observaţie în provinciile Idleb şi Hama.
Preşedinţia turcă a avertizat că ”nu se pune problema închiderii sau deplasării” postului de observaţie de la Morek. ”Toate celelalte posturi vor fi menţinute”.
Joi, avioane aparţinând regimului au tras cu mitraliera în apropierea unui post la Idleb, potrivit agenţiei turce de presă, de stat, Anadolu.
”SATE FANTOMĂ”
Violenţele au împins, din aprilie, peste 400.000 de oameni să fugă, potrivit ONU. Marea lor majoritate sunt locuitori ai regiunii vizate de coridor, potrivit SOHR.
În vecinătatea Maaret al-Numan, ”cea mai mare parte a satelor sunt goale de locuitori”, a declarat pentru AFP Abu hussein, un locuitor care a fugit de două zile din acest oraş.
”Sunt sate-fantomă, nu mai există viaţă, doar avioane care bombardează”, a declarat el. Puţini locuitori au rămas, afirmă el, ”pentru a-şi apăra casele”.
Următorul obiectiv al regimului pare să fie oraşul Maaret al-Numan, la nord de Khan Sheikhoun, potrivit SOHR. Joi, raiduri ale regimului şi ruse au vizat sectoare din apropiere.
Cele două oraşe se află pe o autostradă strategică între capitala Damasc şi oraşul Alep (nord), ambele aflate pe mâna regimului.
Regiunea Idleb se presupune că era protejată de un acord cu privire la o ”zonă demilitarizată”, încheiat în 2018 de Ankara şi Moscova, însă acest acord a fost aplicat doar paţial.
Declanşat în 2011, după reprimarea de către regim a unor manifestaţii în favoarea democraţiei, Războiul din Siria, care a devenit tot mai complex în timp, prin implicarea tot mai multor actori, s-a soldat cu peste 370.000 de morţi.
Din 2015, de la intervenţia militară a Moscovei, regimul al-Assad, ajutat de Iran şi Hezbollahul libanez, a reuşit să recucerească aproape 60% din teritoriul ţării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...