Rămăşiţele unui copil, găsite pe coasta norvegiană, aparţin unui băiat în vârstă de 15 luni care a murit în Canalul Mânecii în 2020, anunţă poliţia norvegiană, relatează BBC News.
Copilul - Artin - a murit împreună cu patru membri ai familiei, după ce o ambarcaţiune la bordul căreia se aflau s-a scufundat, în octombrie.
Această familie kurdă iraniană încerca să ajungă în Regatul Unit din Franţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rude ale familiei şi-au exprimat durerea şi confuzia în timp ce aşteptau să afle ce s-a întâmplat cu Artin.
Rămăşiţele copilului urmează să fie trimise în Iran, pentru a fi înhumate.
Corpul a fost găsit pe costa de sud-vest, în apropiere de Karmoy, de Anul Nou, precizează într-un comunicat poliţia norvegiană.
În urma analizei unor probe de AND de la familie, aceasta a fost informată că este vorba despre Artin.
”Profesionişti calificaţi de la Secţia de ştiinţe medico-legale al Spitalului Universitar din Oslo au stabilit că profiluri ADN se potrivesc”, anunţă poliţia.
Barca în care se afla familia s-a scufundat la 27 octombrie, iar Rasoul Iran-Nejad, în vârsrtă de 35 de ani, Shiva Mohammad Panahi, în vârsră de 35 de ani, Anita, în vârstă de nouă ani, şi Armin, în vârsră de şase ani, au murit toţi.
Familia era originară din oraşul Sardasht, situat în vestul Iranului, în apropiere de frontiera cu Irakul.
Alţi 15 migranţi au fost conduşi la spital, iar o anchetă cu privire la scufundarea ambarcaţiunii a fost lansată de către procuratura franceză din Dunkerque.
Mii de refugiaţi kurzi iranieni îşi pun viaţa lor şi a familiilor lor în mâna unor traficanţi şi trec în Europa anual.
Kurzii din Iran sunt persecutaţi politic şi sunt afectaţi de ingalităţi economice uraiaşe.
Între 25 şi 35 de milioane de kurzi locuiesc într-o regiune muntoasă, de o parte şi de alta a frontierelor Turciei, Irakului, Siriei, Iranului şi Armeniei.
Ei reprezintă a parta etnie în Orientul Mijlociu, însă nu au obţinut niciodată statut permanent de naţiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...