Preşedintele rus Vladimir Putin l-a propus luni, din nou, în funcţia de premier pe Dmitri Medvedev, după ce a depus jurământul în al patrulea mandat la preşedinţia Rusiei, relatează AFP.
”Preşedintele Federaţiei ruse a supus candidatura lui Dmitri Medvedev Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), pentru a-i obţine acordul”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.
Duma urmează să accepte candidatura lui Medvedev marţi, într-o şedinţă de la ora 12.00 GMT (15.00, ora României).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedinte al Rusiei din 2008 în 2012, după ce a fost prim-vicepreşedinte, Medvedev a ocupat ulteior postul de premier, din 2012 în 2018.
Medvedev, în vârstă de 52 de ani, jurist de formare, a ocupat în ultimul său mandat un loc tot mai marginal - limitat la chestiuni tehnice.
Nepopular şi absent, el a fost acuzat de corupţie de către principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, care a mobilizat mii de manifestanţi împotriva sa.
Medvedev nu a fost însă dezavuat niciodată de către mentorul său, Vladimir Putin, căruia îi este loial în mod inflexibil.
Luni, preşedintele rus a depus jurământul în al patrulea mandat la preşedinţia ţării - până în 2024 -, după ce s-a aflat timp de 18 ani la condicerea Rusiei ca şef de stat sau de guvern.
Reales în martie cu 76,7% din voturile exprimate - cel mai mare scor de când se află la putere -, Putin s-a impus mai mult ca niciodată drept cel mai puternic om din Rusia, pe care a repus-o în primul rând pe scena internaţionakă, cu preţul unor tensiuni tot mai puternice cu Occidentul.
”Consider drept datoria mea şi sensul vieţii mele să fac tot ceea ce pot pentru Rusia, pentru prezentul şi pentru viitorul ei”, a declarat el după ce a depus jurământul, cu mâna pe Constituţie, într-o ceremonie solemnă la Marele Palat Kremlin, în prezenţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului rus şi Curţii Constituţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...