Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit marţi cu liderul militar din Mali despre recenta lovitură de stat din Nigerul vecin, o convorbire ce ar putea provoca îngrijorare în rândul guvernelor occidentale care se tem de creşterea influenţei ruseşti în regiunea Sahel din Africa de Vest, notează Reuters.
Putin "a subliniat importanţa unei rezolvări paşnice a situaţiei, pentru un Sahel mai stabil", a declarat preşedintele interimar din Mali, Assimi Goita, pe platforma socială X (Twitter).
Kremlinul a precizat într-un comunicat că apelul a fost iniţiat de Mali. "Părţile s-au concentrat în mod specific pe situaţia actuală din regiunea Sahara-Sahel şi au subliniat, în special, importanţa rezolvării situaţiei din Republica Niger exclusiv prin mijloace politice şi diplomatice paşnice", arată comunicatul.
Nigerul are o importanţă strategică pentru Statele Unite, China, Europa şi Rusia datorită resurselor sale de uraniu şi petrol şi rolului său de centru pentru forţele străine care luptă împotriva insurgenţei islamiste regionale.
Puterile occidentale şi guvernele africane democratice au cerut liderilor loviturii de stat să îl repună în funcţie pe preşedintele îndepărtat de la putere Mohamed Bazoum, reţinut din 26 iulie, dar junta a refuzat şi a respins încercările de negociere.
Şefii forţei armate vest-africane se vor reuni joi şi vineri în Ghana pentru a se pregăti pentru o posibilă intervenţie militară, pe care principalul bloc regional, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS sau CEDEAO), a ameninţat că o va lansa dacă diplomaţia eşuează.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Orice intervenţie militară ar putea destabiliza şi mai mult Sahelul sărăcit, unde insurgenţa grupărilor legate de al-Qaoda şi Statul Islamic a strămutat milioane de oameni în ultimul deceniu şi a alimentat o criză alimentară.
Influenţa Rusiei în această zonă a crescut, în timp ce cea a Occidentului s-a diminuat în urma unei serii de lovituri de stat care au avut loc în ultimii trei ani. Liderii militari din Mali şi Burkina Faso au alungat trupele fostei puteri coloniale Franţa şi au întărit legăturile cu Moscova.
În Mali, guvernul format de armată a adus, de asemenea, mercenari din grupul rus Wagner, care au fost acuzaţi de executarea civililor şi de comiterea altor încălcări grave ale drepturilor omului.
Sub conducerea lui Bazoum, Nigerul rămasese un aliat al occidentalilor. Statele Unite, Franţa, Germania şi Italia au trupe staţionate acolo în baza unor acorduri cu guvernul civil acum destituit.
Putin a făcut apel la revenirea la ordinea constituţională în Niger, în timp ce şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a salutat preluarea puterii de către armată şi şi-a oferit serviciile.
Sprijinul pentru Rusia pare să fi crescut în Niger de la lovitura de stat, susţinătorii juntei fluturând steaguri ruseşti la mitinguri şi cerând ca Franţa să se retragă.
Liderii loviturii de stat din Niger au revocat o serie de acorduri militare încheiate cu Franţa, deşi Parisul a ignorat acest lucru spunând că nu îi recunoaşte ca autorităţi legitime.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.