Câteva zeci de manifestanţi s-au strâns duminică în centrul Bruxelles-ului, pentru a protesta faţă de acordul de liber-schimb UE-Canada, ce va avea loc în cursul zilei, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unor imagini publicate pe Twitter, oamenii flutură pancarte şi bannere cu mesaje precum “Game over", "Democraţia moare" sau "Cu cât insistaţi, mai mult, cu atât de opunem mai mult".

Mai mulţi manifestanţi s-au pictat cu roşu şi s-au întins pe jos.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

CETA, despre care susţinătorii spun că va duce la o creştere a comerţului bilateral cu 20%, a părut să fie în impas după ce regiunea francofonă belgiană Valonia a ridicat o serie de obiecţii în ultimul moment.

Toate cele 28 de guverne UE susţineau încă de la început CETA, dar Guvernul central belgian nu a putut să îl aprobe oficial, fără acordul tuturor autorităţilor subfederale.

După ce politicienii belgieni au convenit asupra unei anexe joi, pentru a linişti îngrijorările valone, Parlamentul regional a votat vineri în favoarea acordului. Parlamentul de la Bruxelles şi Parlamentul flamand au aprobat CETA câteva ore mai târziu.

Acordul ar putea intra parţial în vigoare anul viitor, la circa opt ani de la începerea negocierilor, cu condiţia ca şi Parlamentul European să îl aprobe. Astfel, CETA ar duce la reduceri de tarife dinainte să fie ratificat de toate Parlamentele regionale şi naţionale din UE.

Opoziţia faţă de CETA face parte dintr-o mişcare care ia amploare în Occident împotriva globalizării. Cele mai înverşunate proteste vizează proiectul de acord comercial UE-SUA TTIP.

Protestatarii spun că CETA şi TTIP vor consolida multinaţionalele şi vor degrada standardele de siguranţă alimentară, de mediu şi de muncă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.