Procesul din Rusia al reporterului american deţinut Evan Gershkovici va începe la 26 iunie şi se va desfăşura cu uşile închise, au anunţat luni agenţiile de presă ruseşti de stat TASS şi RIA, citând un comunicat al tribunalului, relatează Reuters.
Săptămâna trecută, procurorii au declarat că dosarul Gershkovich va fi judecat de un tribunal din oraşul Ekaterinburg din Urali, unde reporterul a fost arestat în martie 2023 sub suspiciunea de spionaj.
El neagă acuzaţiile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Săptămâna trecută, procurorii ruşi au declarat că au trimis în judecată dosarul reporterului de la The Wall Street Journal, care a ffost reţinut anul trecut, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a SUA despre o fabrică de tancuri din Rusia.
Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat la 29 martie 2023 în oraşul Ekaterinburg din Urali, sub acuzaţia de spionaj, care se pedepseşte cu până la 20 de ani de închisoare, după ce FSB, principala agenţie succesoare a KGB, a declarat că l-a prins "în flagrant" încercând să obţină secrete militare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.