Prinţul William şi Ducesa de Cambridge vor vizita marţi după-amiază lagărul de concentrare nazist Stutthof, situat în apropiere de localitatea portuară Gdansk, şi se vor întâlni cu cinci supravieţuitori ai Holocaustului în timpul turneului regal din Polonia şi Germania, relatează BBC.
Un număr de 65.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărul de concentrare Stutthof.
Prinţul William şi Ducesa de Cambridge au plecat împreună cu cei doi copii într-un turneu regal de cinci zile în Polonia şi Germania.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În Germania, familia regală va participa la o întâlnire privată cu Angela Merkel, înainte ca aceştia să viziteze poarta Bradenburg.
De asemenea, ceiu doi vor merge inclusiv la un Memorial pentru Victimele Holocaustului din Berlin.
Această vizită are loc la cerearea ministerului de Externe, condus de către Boris Johnson.
Mai mulţi membri ai familiei regale au efectuat în ultimele luni vizite în ţările europene, iar analiştii au susţinut că este vorba despre o strategie a ”şarmului regal” pentru Brexit.
Prinţul William şi Ducesa de Cambridge au petrecut în luna martie două zile în Paris, în timpul primei lor vizite oficiale pentru a consolida relaţia dintre Franţa şi Marea Britanie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.