Oraşul Nisa, de pe Riviera franceză, organizează sâmbătă seara primul foc de artificii, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, de la atentatul sângeros de la 14 iulie 2016, a anunţat muncipalitatea, relatează AFP.
Acest foc de artificii va fi realizat de pe o barjă plasată în faţa cheiului Statelor Unite, în prelungirea celebrei Promenade a Englezilor, însă la 13 iulie, şi nu la 14 iulie, la cererea asociaţiilor care reprezintă familiile victimelor.
Tema reţinută anul acesta a focului de artificii este ”renaşterea” şi ”întoarcerea la viaţă”, a anunţat vineri Primăria din Nisa, şi va fi însoţită ”de o muzică purtătoare de speranţă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un omagiu le va fi adus victimelor la 14 iulie, printr-o ceremonie culturală dimineaţa şi un concert al Orchestrei Filarmonice din Nisa seara, la finalul căruia, la ora locală 22.34 (23.34, ora României) - ora atentatului din 2016 - 86 de fascicule vor fi proiectate pe cer de pe faleză.
La 14 iulie 2016, atentatul comis la finalul focului de artificii pe Promenade des Anglais de către tunisianul Mohamed Lahouaiej-Bouhlel şi revendicat de organizaţia Statul Islamic (SI), s-a soldat cu 86 de morţi, 206 răniţi şi 1.360 de persoane traumatizate, potrivit bilanţului comunicat de către Fondul de garanţie care indemnizează victimele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.