Prim-ministrul Theresa May va cere membrilor Parlamentului britanic să îi ofere mai mult timp pentru a face modificările la partea controversată a acordului pentru Brexit - „backstop-ul” Irlanda de Nord.
May ar urma să se prezinte în faţa Parlamentului săptămâna viitoare, după ce a încercat să convingă UE să facă schimbări de ultim moment.
Potrivit lui Iain Watson de la BBC, prim-ministrul va promite Parlamentului un nou vot privind alte opţiuni pentru Brexit dacă un acord nu va fi gata până la finalul lunii februarie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Laburiştii vor ca May să îşi ţină promisiunea şi să se asigure că va exista un vot. Purtătorul de cuvânt al partidului Laburist privind Brexitul, Keir Starmer, a transmis că formaţiunea politică a schiţat un amendament care, dacă va trece, va garanta ca votul să aibă loc până la finalul lunii.
El a acuzat-o pe May că pierde timpul pentru ca Parlamentul să aibă de ales doar dintre acordul ei pentru Brexit şi un Brexit fără acord.
Au rămas mai puţin de 50 de zile până când Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Legea a fost deja adoptată, ceea ce înseamnă că regatul va ieşi din UE pe 29 martie 2019.
Acordul pe care Theresa May l-a negociat mai multe luni cu oficialii europeni acoperă termenii în care se va produce ieşirea Marii Britanii din UE şi ai relaţiilor viitoare. El a fost respins de Parlamentul britanic şi, dacă nu este aprobat până pe 29 martie, Marea Britanie va părăsi Uniunea fără o înţelegere.
În prezent, May poartă din nou discuţii cu Bruxelles pentru a ajunge la o nouă variantă. Dacă până miercuri nu se va întâmpla asta şi schimbările nu sunt agreate, May va cere parlamentarilor britanici mai mult timp. Apoi va lansa o „moţiune neutră” spre dezbatere.
Joi, parlamentarii vor dezbate moţiunea şi vor vota amendamente, mai spune corespondentul BBC.
Starmer a declarat pentru Sunday Times că laburiştii plănuiesc să forţeze un alt vot asupra acordului ei. El a mai spus că May intenţionează să revină în Parlament după summitul european din 21-22 martie şi să ofere două variante: acordul ei sau no-deal.
„Nu putem permite să se întâmple asta. Trebuie să fie o zi în care Parlamentul să spună «gata, destul e destul»”, a mai afirmat Keir Starmer.
Fostul prim-ministru Tony Blair, care dorea ca Marea Britanie să rămână în UE, a declarat pentru Sky News că un Brexit fără acord ar putea fi „devastator” pentru procesul de pace din Irlanda de Nord.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.