Preşedintele Donald Trump crede în modificările climatice şi în faptul că oamenii joacă un rol în acest lucru, a declarat ambasadoarea americană la ONU Nikki Haley sâmbătă, într-un interviu cu Jake Tapper, la emisiunea CNN "State of the Union".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Preşedintele Trump crede că clima se modifică şi crede că poluatorii fac parte din ecuaţie”, a declarat Haley sâmbătă, răspunzând acestei întrebări care a devenit centrală, în urma deciziei acestuia de a retrage Statele Unite din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice.

Trump ”ştie că (clima) se modifică şi că Statele Unite trebuie să fie responsabile, iar asta vom face”, a continuat ea, adăugând că retragerea din Acord nu va schimba angajamentul ţării în lupta împotriva încălzirii globale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Numai pentru că Statele Unite au ieşit din club nu înseamnă că nu ne va mai păsa de mediu”, a subliniat ea.

Întregul interviu urmează să fie difuzat duminică, precizează CNN, care a făcut publice aceste fragmente.

Aceste declaraţii ale lui Haley reprezintă cea mai clară recunoaştere din partea unui oficial din cadrul administraţiei, de când Trump a fost învestit, că preşedintele republican - care a catalogat modificările climatice în mai multe rânduri drept o ”farsă” - crede că încălzirea globală are loc, iar omenirea joacă un rol în ea.

În noiembrie, când a fost întrebat de ziarul The New York Times (NYT) dacă el crede că activitatea umană are vreo legătură cu modificările climatice, Trump a recunoscut că există o ”anumită conectivitate”.

Însă s-a abţinut să spună în ce măsură consideră că oamenii sunt responsabili de acest lucru şi a apreciat că ”depinde, de asemenea, de cât de mult va costa companiile noastre”.

Trump a refuzat de atunci să spună dacă el crede că modificările climatice sunt reale.

Iar în mai multe rânduri, atât el, cât şi administraţia sa, au evitat să folosească extresia ”modificări climatice”.

El a evitat să folosească expresia ”modificări climatice” inclusiv într-un discurs de 2.000 de cuvinte pe care l-a susţinut anunţând că Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, un pact din 2015 care se concentrează asupra reducerii emisiilor de carbon, considerate principalul vinovat de modificările climatice.

Întrebat miercuri dacă Trump crede că activitatea umană contribuie la modificările climatice, un purtător de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a declar că nu l-a întrebat acest lucru. ”Pot reveni să vă răspund”, a adăugat el.

Doi oficiali de la Casa Albă au evitat întrebări pe aceaşi temă la o şedinţă de informare cu presa, după discursul pe care Trump l-a susţinut joi.

Iar şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) Scott Pruitt s-a eschivat de la această întrebare într-un interviu cu Tapper, săptămâna aceasta, şi a refuzat să răspundă vineri, la o conferinţă de presă la Casa Albă.

Haley a declarat pentru CNN că Trump va avea în vedere interesele Americii, inclusiv în ceea ce face în privinţa protecţiei mediului.

”Restul lumii a vrut să ne spună cum să o facem”, a declarat ea. ”Dar o vom face în termenii noştri”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.