Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ameninţat luni noaptea că va impune sacţiuni economice pentru regimul venezuelean, dacă Nicolas Maduro îşi duce la capăt planurile de modificare a Constituţiei. De asemenea, miliardarul republican l-a acuzat pe preşedintele venezuelean că este ”un lider rău”, transmite DPA.
”Ieri, venezuelenii au reiterat că au de gând să apere democraţia, libertatea şi statul de drept. Însă, acţiunile lor curajoase şi puternice continuă să fie ignorate de către un lider rău, care visează să devină dictator”, a declarat preşedintele american în urma referendumului ilegitim, în care peste şapte milioane de venezueleni au votat împotriva preşedintelui Nicolas Maduro.
De asemenea, miliardarul republican a susţinut că Statele Unite nu au de gând să stea degeaba în timp ce se năruie Venezuela.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Dacă regimul Maduro îşi impune pe 30 iulie Adunarea Constitutivă, atunci Statele Unite vor lua acţiuni economice puternice şi rapide”, a completat Donald Trump.
Reprezentanţii Departamentului de Stat au condamnat un atac armat, care a vizat duminică o secţie de vot dintr-o suburbie a metropolei Caracas.
De asemenea, partea americană a cerut guvernului venezuelean să-i aducă pe atacatori în faţa justiţiei, după ce două persoane şi-au pierdut viaţa în atacul asupra alegătorilor opoziţiei. Casa Albă a condamnat violenţele, care ar fi fost cauzate de către huliganii guvernamentali din Venezuela.
În urma referendumului ilegitim, opoziţia a anunţat organizarea unei greve generale pentru ziua de joi, ca parte a protestelor împotriva regimului Maduro.
”Cerem întregii ţări să ia parte la acest protest masiv şi paşnic, o grevă naţională de 24 de ore”, a declarat liderul opoziţiei din Venezuela, Freddy Guevara.
Mai bine de o treime din cei 19 milioane de alegători venezueleni au luat parte în weekend la un referendum ilegitim organizat de către opoziţie şi au votat în proporţie de 98,4% împotriva modificărilor constituţionale propuse de preşedintele Nicolas Maduro, tocmai pentru a înlătura puterea legislativă a Parlamentului, care este condus de către formaţiunile de opoziţie din Venezuela.
”Vom ieşi în stradă în fiecare zi, întrega ţară se va ridica, este începutul orei zero”, a declarat parlamentarul Tomas Guanipa.
Opoziţia cere organizarea de alegeri anticipate şi vor să pună oprească un proiect de înfiinţare a unui organ legislativ controversat, care este numit Adunarea Constitutivă.
Strategia opoziţiei ar putea să implice blocade rutiere şi ocuparea pieţelor publice, precum şi o grevă naţională şi un posibil marş spre palatul prezidenţial Miraflores.
Evenimente similare au avut loc şi înainte de un puci eşuat împotriva lui Hugo Chavez.
”Nu vrem o Adunare Constitutivă care ne este impusă în mod fraudulos. Nu vrem să fim Cuba. Nu vrem să fim o ţară fără nicio libertate”, a declarat Julio Borges, care conduce majoritatea opoziţiei din legislativul de la Caracas.
De asemenea, alegătorii au votat pentru a cere armatei să apere actuala Constituţie şi pentru organizarea de alegeri înainte de finalizarea mandatului lui Nicolas Maduro.
7,2 milioane de persoane au votat în referendum, prin comparaţie cu cele 7,7 milioane de sufragii strânse în alegerile legislative din urmă cu doi ani de către opoziţia din Venezuela.
Organizatorii susţin că este vorba de o prezenţă ridicată la urne, întrucât plebicistul a fost anunţat cu doar două săptămâni în avans şi au fost deschise doar 2.000 de secţii, prin comparaţie cu cele 14.000 deschise la alegerile legislative din 2015.
”Aceste rezultate reprezintă o demonstraţie de forţă remarcabilă pentru opoziţia din Venezuela”, au declarat reprezentaţii Torino Capital.
Preşedintele Maduro (54 de ani) a căzut în popularitate în urma crizei economice şi alimentare care a decimat Venezuela.
Însă, sondajele demonstrează că opoziţia se bucură de un sprijin marjoritar şi a cerut în repetate rânduri alegeri libere şi corecte în Venezuela.
Maduro insistă că aşa-numiţii ”pioni ai americanilor” intenţionează să saboteze economia şi să pună capăt prin violenţă guvernării sale socialiste de la Caracas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.