Liderul majorităţii republicane în Senatul american Mitch McConnell a promis joi o ”tranziţie în bună ordine” în urma alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, răspunzându-i astfel lui Donald Trump, care a refuzat să se angajeze la un transfer paşnic al puterii, în cazul în care rivalul său democrat Joe Biden obţine o victorie, relatează AFP.
”Învingătorul alegerilor de la 3 noiembrie va fi învestit la 20 ianuarie, aşa cum se prevede”, a scris pe Twitter Mitch McConnell, un aliat al preşedintelui republican.
”Va avea loc un transfer în bună ordine, la fel ca la fiecare patru ani din 1792”, data celui de-al doilea rând de alegeri prezidenţiale în Statele Unite, cu un mandat de patru ani, a insistat el.
Donald Trump a provocat un val de furie, inclusiv în tabăra sa, după ce a refuzat, răspunzând întrebării unui jurnalist, să garanteze un transfer fără violenţă a puterii, indiferent de rezultatul alegerilor în care-l înfruntă pe democratul Joe Biden.
”Va trebui să vedem ce se întâmplă”, a declarat pur şi simplu Trump într-o conferinţă de presă la Casa Albă.
Miliardarul republican face aceste declaraţii ambigue într-un context tensionat în Statele Unite, cu mai puţin de şase săptămâni înaintea alegerilor.
Rămas în urmă în sondaje, preşedintele republican se plânge cu regularitate de condiţiile organizării scrutinului şi susţine că votul prin corespondenţă este sursa unor posibile fraude. Această acuzaţie nu este însă demonstrată, iar votul prin corespondenţă ar urma să fie mult mai folosit anul acesta, din cauza pandemiei covid-19.
Joe Biden a reacţionat imediat la aceste declaraţii ale miliardarului republican, care se joacă frecvent cu ideea că nu va recunoaşte rezultatul alegerilor.
Trump a făcut aceeaşi ameninţare în alegerile din 2016, când a înfrânt-o pe Hillary Clinton.
”În ce ţară trăim? Nu glumesc. Vreau să spun în ce ţară suntem? El spune cele mai iraţionale lucruri. Nu ştiu ce să spun”, a declarat candidatul democrat.
Senatorul republican Mitt Romney, un critic dur al preşedintelui, şi-a exprimat şi el revolta. ”Transferul paşnic al puterii este fundamental pentru democraţia noastră. Fără asta este Belarus. Orice sugestie a unui preşedinte că se poate sustrage acestei garanţii constituţionale este totodată de negândit şi inacceptabil”, a scris el pe Twitter.
Alţi aleşi republicani au promis, de asemenea, o tranziţie în conformitate cu Constituţiei, după declaraţiile preşedintelui, însă niciunul nu şi-a exprimat în mod deschis nemulţumirea, relatează Reuters.
”Transferul paşnic al puterii este înscris în Constituţia noastră şi el este esenţial supravieţuirii republicii noastre. Liderii americani depun jurământul pe Constituţie. Noi rspectăm acest jurământ”, a declarat într-un mesaj postat pe Twitter Liz Cheney, conducătoarea Conferinţei Republicane din cadrul Camerei Reprezentanţilor.
Senatorul Marco Rubio, un fost candidat republican la preşedinţie, dă asigurări că alegerile de la 3 noiembrie, între Donald Trump şi Joe Biden, vor fi legitime, drepte şi conforme celor peste două secole de istorie.
”Poate dura mai mult timp pentru a afla rezultatul, dar va fi un rezultat valabil”, a apreciat el tot pe Twitter.
”Nimic nu ne defineşte mai bine Republica constituţională decât tranziţia paşnică a puterii. Eu am jurat să susţin şi să apăr Constituţia şi voi respecta acest jurământ”, afirmă deputatul Steve Stivers.
Trump îşi face campanie joi la Jacksonville, în Florida, un stat extrem de important în bătălia prezidenţială, înainte să-şi anunţe nominalizarea la succesiunea judecătoarei Ruth Bader Ginsburg, care a decedat vineri, la Curtea Supremă.
El urmează să facă această nominalizare sâmbătă, la ora 21.00 GMT (duminică, 0.00, ora României), şi are ocazia să crească majoritatea conservatoare la şase judecători la trei la Curtea Supremă şi să schimbe astfel în profunzime faţa societăţii americane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...