Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, generalul Mark A. Milley, a declarat, marţi, că SUA ar trebui să trimită mai multe trupe în Europa de Est pentru a descuraja agresiunea rusă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În prima sa audiere în faţa Congresului de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Milley a spus că trupele americane ar trebui să circule prin bazele create de partenerii NATO, mai degrabă decât să rămână staţionaţi acolo cu o capacitate permanentă.

"Sfatul meu ar fi să creaţi baze permanente, dar să nu staţionaţi permanent (forţe), astfel încât să obţineţi efectul permanenţei prin forţele de rotaţie care circulă prin baze permanente.  Cred că mulţi dintre aliaţii noştri europeni, în special cei precum Ţările Baltice sau Polonia şi România şi din alte părţi - sunt foarte, foarte dispuşi să stabilească baze permanente. Ei le vor construi, vor plăti pentru ele", a spus el.

El a continuat să numească războiul din Ucraina "cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi securităţii Europei şi, probabil, a lumii în cei 42 de ani de când serveşte ţara în uniformă”.

"Insulele Pacificului şi plajele Normandiei au fost mărturie despre tragedia incredibilă care se întâmplă asupra umanităţii atunci când naţiunile vor puterea prin agresiune militară peste graniţele suverane”, a spus Milley.

"În ciuda atacului oribil asupra instituţiilor libertăţii, este încurajator să vezi lumea adunându-se şi să spună că niciodată nu trebuie să mai existe spectrul războiului în Europa”, a declarat el, conform BBC..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.