Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat, miercuri, că acordarea de azil candidatului prezidenţial venezuelean Edmundo Gonzalez Urrutia a fost un ”gest de umanitate”, transmite AFP.
”Azilul este un gest de umanitate, un angajament umanitar civil al societăţii spaniole şi, prin extensie, al guvernului său faţă de persoanele care, din păcate, suferă persecuţie şi represiune”, a declarat Sanchez reporterilor în timpul unei vizite de stat în China.
Gonzalez Urrutia, în vârstă de 75 de ani, a sosit la Madrid la sfârşitul zilei de duminică, după săptămâni în care s-a ascuns în urma alegerilor prezidenţiale din 28 iulie pe care opoziţia insistă că le-a câştigat, dar care au fost revendicate de actualul preşedinte Nicolas Maduro.
După sosirea sa în Spania, Gonzalez Urrutia a declarat că a decis să plece ”astfel încât lucrurile să se schimbe şi să putem construi o nouă etapă pentru Venezuela”.
Sanchez a declarat jurnaliştilor din Shanghai că guvernul său ”a fost clar de când au avut loc alegerile”.
”Am cerut publicarea rezultatelor, nu am recunoscut victoria lui Nicolas Maduro (...) Şi facem ceva foarte important: lucrăm pentru unitate în Uniunea Europeană... astfel încât să putem găsi o cale de ieşire care să reflecte voinţa democratică exprimată la urne de către poporul venezuelean”, a adăugat premierul spaniol.
Candidatul opoziţiei la preşedinţia Venezuelei, Edmundo Gonzalez Urrutia, urmărit penal după ce a contestat realegerea preşedintelui Nicolas Maduro pe 28 iulie, a ajuns duminică în Spania, unde i s-a acordat azil.
Ţara latino-americană a intrat într-o criză politică de la alegerile în urma cărora Nicolas Maduro a fost reales oficial pentru un al treilea mandat de şase ani, o victorie contestată de opoziţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...