Fostul candidat la alegerile prezidenţiale al opoziţiei din Venezuela Edmundo Gonzalez a plecat din ţară, a anunţat, sâmbătă noapte, vicepreşedintele, după o zi în care tensiunile diplomatice au crescut, relatează Reuters.
Gonzalez, în vârstă de 75 de ani, care a candidat împotriva preşedintelui Nicolas Maduro la alegerile din iulie, a plecat după ce ”a căutat refugiu voluntar în ambasada spaniolă la Caracas, în urmă cu câteva zile”, a scris pe Instagram vicepreşedintele Delcy Rodriguez.
Sâmbătă, Venezuela a revocat autorizarea Braziliei de a reprezenta interesele Argentinei în ţară, inclusiv administrarea ambasadei unde s-au refugiat şase personalităţi ale opoziţiei, a anunţat guvernul venezuelean.
Venezuela a rupt relaţiile cu Argentina în urma controversatelor alegeri prezidenţiale din 28 iulie. Brazilia, ca şi Columbia şi Mexic, a cerut guvernului din Venezuela să publice rezultatele complete ale votului.
Guvernul nu a făcut acest lucru, iar autoritatea electorală a ţării a afirmat că Maduro a fost reales pentru un al treilea mandat.
Într- declaraţie, Venezuela a afirmat că decizia, care intră în vigoare imediat, are rolul de a demonstra că ambasada era folosită pentru a planifica tentative de asasinare a lui Maduro şi Rodriguez.
Brazilia a afirmat că a primit ”cu surprindere” informarea că autorizaţia sa a fost revocată. Argentina a arătat că respinge decizia ”unilaterală”. Ambele ţări i-au cerut lui Maduro să respecte Convenţia de la Viena privind Relaţiile Diplomatice.
”Orice încercare de a invada sau de a-i răpi pe solicitanţii de azil care rămân în reşedinţa noastră oficială va fi aspru condamnată de comunitatea internaţională”, a transmis Argentina. ”Astfel de acţiuni întăresc convingerea că în Venezuela lui Maduro nu sunt respectate drepturile fundamentale ale omului”, se mai arată în declaraţie.
O sursă diplomatică braziliană a afirmat, sâmbătă după-amiază, că Venezuela a asigurat Brazilia că nu va invada ambasada. Şi ziarul brazilian Globo a relatat acest lucru, fără a preciza sursele.
În declaraţia sa, Brazilia a insistat că va rămâne în custodia şi în apărarea intereselor Argentinei, până când Argentina va indica o altă ţară, acceptabilă pentru Venezuela, care să facă acest lucru.
”Guvernul brazilian subliniază, în acest context, potrivit termenilor Convenţiilor de la Viena, caracterul inviolabil al facilităţilor misiunii diplomatice a Argentinei”, scrie în document, care adaugă că ambasada găzduieşte şase solicitanţi de azil din Venezuela, bunuri şi arhive.
Escaladarea în disputa dintre ţările sud-americane a fost relatată pentru prima dată de Reuters.
În martie, şase persoane au cerut azil în ambasada Argentinei din Caracas după ce un procuror a solicitat arestarea lor, sub acuzaţii care includ conspiraţia. Liderul opoziţiei Maria Corina Machado a negat acuzaţiile împotriva colaboratorilor săi.
Vineri noapte, unii membri ai opoziţiei din reşedinţa argentiniană au relatat pe conturile lor de pe reţeaua X că imobilul se află sub supraveghere şi nu are electricitate. Ei au publicat filmări în care se văd oameni îmbrăcaţi în negru şi patru ale agenţiei de spionaj a guvernului, SEBIN.
Ministerul de Externe din Argentina a cerut, vineri, Curţii Penale Internaţionale să emită un mandat de arestare pe numele lui Maduro şi al altor oficiali guvernamentali pentru cele întâmplate după alegeri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.