Premierul Dominicăi, Roosevelt Skerrit, a scris pe Facebook că uraganul Maria a provocat distrugeri ample şi că se teme că se vor înregistra şi victime, relatează Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Informaţiile iniţiale sunt despre distrugeri ample. Până acum am pierdut tot ce pot cumpăra şi înlocui banii”, a scris el.

“Cea mai mare teamă a mea este că, dimineaţă, ne vom trezi cu ştiri despre răniri grave şi, chiar morţi, în urma alunecărilor de teren declanşate, probabil, de ploile abundente”, a adăugat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şeful Guvernului, care aprecizat că vântul puternic a smuls acoperişurile aproape tuturor celor cu care a vorbit, inclusiv pe cel al locuinţei sale oficiale, a cerut ajutor internaţional. “Vom avea nevoie de ajutor, prietene, vom avea nevoie de tot felul de ajutoare . Este prea devreme pentru a vorbi dspre starea aeroportului şi portului, dar cred că ambele vor fi inoperabile pentru câteva zile. De aceea sunt dornic acum să solicit susţinerea naţiunilor şi organizaţiilor prietene, cu flote de elicoptere, pentru că, eu personal, sunt dornic să mă mobilizez şi să merg în ţară pentru a vedea şi stabili ce este nevoie”, a adăugat el.

Dominica este o fostă colonie britanică, ce are o populaţie de 72.000 de oameni. Ochiul uraganului a ajuns acolo la ora locală 21 (marţi, 4 ora României), potrivit Centrului Naţional pentru Uragane.

Furtuna se îndreaptă în prezent spre Puerto Rico si Insulele Virgine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.