Marea Britanie doreşte să pună legăturile economice cu Statele Unite pe acelaşi plan cu cooperarea pe care cele două ţări o au în domeniul apărării şi securităţii, ceea ce le ajută să contracareze ameninţările globale, îi va transmite joi preşedintelui Joe Biden premierul Rishi Sunak, care a ajuns marţi seara la Washington pentru o vizită de două zile, relatează Reuters şi AFP.
După ce a părăsit Uniunea Europeană, Marea Britanie încearcă să se alinieze şi mai mult cu Washingtonul pentru a face faţă unei lumi mai volatile, determinată de ascensiunea Chinei, de agresivitatea Rusiei şi de dezvoltarea inteligenţei artificiale.
Rishi Sunak se va întâlni săptămâna aceasta cu Joe Biden, dar şi cu oameni de afaceri americani şi cu membri ai Congresului şi va pleda pentru strângerea legăturilor existente între cele două ţări.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"La fel cum interoperabilitatea între armatele noastre ne-a oferit un avantaj pe câmpul de luptă faţă de adversarii noştri, o mai mare interoperabilitate economică ne va oferi un avantaj crucial în deceniile următoare", a declarat Rishi Sunak într-un comunicat.
Posibilitatea de a semna un acord de liber schimb total cu Statele Unite a fost văzută cândva de către cei care au susţinut Brexitul ca fiind cel mai mare avantaj economic al ieşirii din UE, dar reticenţa Washingtonului de a lua în considerare o astfel de mişcare a făcut ca guvernele succesive de la Londra să caute în schimb un acord în domenii individuale. De asemenea, guvernul lui Rishi Sunak a fost presat să reacţioneze după ce Biden a lansat subvenţii în valoare de 369 de miliarde de dolari pentru a stimula dezvoltarea vehiculelor electrice şi a altor tehnologii curate, o politică ce a determinat Bruxelles-ul să îşi stabilească propriul plan industrial.
Sunak a declarat că o nouă alianţă ar ajuta Londra şi Washingtonul să protejeze lanţurile de aprovizionare şi să navigheze într-o economie globală în care noile puteri "manipulează pieţele globale, reţinând resurse cruciale şi încercând să pună stăpânire pe industriile care vor defini viitorul".
Potrivit Downing Street, Regatul Unit şi Statele Unite au investiţii transfrontaliere de peste 1.000 de miliarde de lire sterline (1.160 de miliarde de euro). Înainte de sosirea lui Rishi Sunak la Washington, Londra a anunţat aproape 14 miliarde de lire sterline (16,25 miliarde de euro) investiţii americane suplimentare în Regatul Unit, deşi o parte din acestea au fost deja desfăşurate.
MAREA BRITANIE, ÎN COMPETIŢIE CU UE PENTRU A GĂZDUI VIITORUL ORGANISM DE REGLEMENTARE A INTELIGENŢEI ARTIFICIALE
Premierul britanic Rishi Sunak, care a sosit marţi seara la Washington pentru o vizită de două zile, urmează să discute cu Joe Biden inclusiv despre rolul Regatului Unit în viitoarea reglementare globală a inteligenţei artificiale.
Rishi Sunak ar dori ca viitorul organism de reglementare la nivel mondial să aibă sediul la Londra, potrivit presei britanice, evidenţiind expertiza şi cât de important este sectorul tehnologic pentru ţara sa. Dar, pe acest subiect, Statele Unite se află în discuţii directe cu Uniunea Europeană pentru a pune în aplicare angajamentul luat luna trecută de liderii G7 de a lucra în direcţia unei "utilizări responsabile" a acestei tehnologii.
"Relaţia (dintre Marea Britanie şi SUA) este foarte puternică în ceea ce priveşte elementele fundamentale: apărarea, securitatea, atitudinea faţă de China", spune Leslie Vinjamuri, director al programului pentru America la think tank-ul Chatham House.
"Dar în privinţa unor chestiuni specifice, cum ar fi inteligenţa artificială şi comerţul, este puţin probabil ca (Joe) Biden să cedeze prea mult în perspectiva unui an electoral decisiv", consideră ea, adăugând că în ceea ce priveşte inteligenţa artificială cele două ţări "vor fi probabil mai natural aliniate" în comparaţie cu linia mai dură adoptată de Uniunea Europeană.
DISCUŢII DESPRE UCRAINA ŞI ŞEFIA NATO
În plin război în Ucraina, apărarea va fi unul dintre principalele subiecte de discuţie cu Joe Biden.
În timp ce Londra şi Washingtonul împărtăşesc aceeaşi linie în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina şi o poziţie fermă împotriva Chinei, Rishi Sunak doreşte totuşi să consolideze poziţia Regatului Unit pe scena mondială după Brexit. El încearcă, de asemenea, să încălzească relaţiile cu Joe Biden, care au fost mai degrabă reci în timpul predecesorilor săi Boris Johnson şi Liz Truss. Rishi Sunak este un fost bancher care a studiat în SUA şi deţine proprietăţi în California.
Pe de altă parte, potrivit presei britanice, Rishi Sunak va promova candidatura ministrului său al apărării, Ben Wallace, pentru a-i succeda norvegianului Jens Stoltenberg la şefia NATO, al cărui mandat se încheie în octombrie.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby, a rămas prudent cu privire la poziţia americană, într-un moment în care unele ţări europene fac presiuni pentru ca o femeie sau un lider din Europa de Est să conducă în premieră NATO.
"Nu am nicio îndoială că războiul din Ucraina va fi un subiect major de discuţie" la reuniunea de joi, a spus John Kirby. "Britanicii au fost acolo, literalmente în prima linie, ajutând Ucraina. Şi nu mă îndoiesc că ei (Rishi Sunak şi Joe Biden) vor vorbi despre cum putem lucra împreună în viitor", a adăugat el.
Înainte de întâlnirea cu Joe Biden, Rishi Sunak va depune miercuri o coroană de flori la Cimitirul Naţional Arlington, în apropiere de Washington, apoi se îndrepta spre Capitoliu pentru discuţii cu membri ai Congresului. Va asista apoi la meciul de baseball dintre Washington Nationals şi Arizona Diamondbacks, cu ocazia Zilei prieteniei americano-britanice, care marchează 238 de ani de relaţii.
CITEȘTE ȘI Două întâlniri importante au loc săptămâna aceasta la Casa Albă. Joe Biden ar putea decide pe cine susţine la şefia NATO
"Relaţia (dintre Marea Britanie şi SUA) este foarte puternică în ceea ce priveşte elementele fundamentale: apărarea, securitatea, atitudinea faţă de China", spune Leslie Vinjamuri, director al programului SUA şi Americi la think tank-ul Chatham House.
"Dar în privinţa unor chestiuni specifice, cum ar fi inteligenţa artificială şi comerţul, este puţin probabil ca (Joe) Biden să cedeze prea mult în perspectiva unui an electoral decisiv", consideră ea, adăugând că în privinţa inteligenţei artificiale cele două ţări "vor fi probabil mai natural aliniate" în comparaţie cu linia mai dură adoptată de Uniunea Europeană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.