Portretul regelui Charles III pentru viitoarele monede cu efigia lui a fost dezvăluit vineri, de monetăria britanică, Royal Mint.
Acest portret va apărea pe două monede dintr-o serie specială care sărbătoreşte viaţa reginei Elizabeth II: una pentru 5 lire sterline şi alta pentru 50 de pence.
Acestea vor intra în circulaţie „în următoarele luni”, probabil în jurul lunii decembrie, a spus Royal Mint într-un comunicat de presă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Portretul oficial care va decora viitoarele monede purtând efigia lui Charles III, opera sculptorului Martin Jennings, a fost conceput dintr-o fotografie şi aprobat de rege.
"Este cea mai mică lucrare pe care am creat-o vreodată”, a afirmat el, spunând că este emoţionat "de faptul că va fi văzută şi ţinută de atât de mulţi oameni”, relatează AFP.
"Potrivit tradiţiei, regele priveşte în stânga, în direcţia opusă reginei Elizabeth II” pe portretul care apare monedele aflate în circulaţie pentru moment, precizează Royal Mint.
Monedele cu efigia regelui vor purta inscripţia în latină: „CHARLES III. D. G. REX. F. D. 5 lbs. 2022”, sau "Regele Charles III, prin harul lui Dumnezeu, apărător al credinţei” - unul dintre titlurile de suveran.
We are proud to unveil the first official coin portrait of King Charles III which has been designed by Martin Jennings FRSS and personally approved by His Majesty.
— The Royal Mint (@RoyalMintUK) September 29, 2022
The first coins to feature the effigy are part of a memorial collection for Her Late Majesty Queen Elizabeth II. pic.twitter.com/umrUBbUCBr
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.