Ministerul polonez de Externe a anunţat că „o rachetă de fabricaţie rusească” a ucis două persoane, marţi după-amiază, în satul Przewodów din estul ţării, aproape de graniţa cu Ucraina, şi ca urmare, ambasadorul rus la Varşovia a fost convocat pentru a da explicaţii, relatează „The Guardian”.
„La 15 noiembrie 2022, timp de mai multe ore s-a înregistrat un bombardament masiv asupra întregului teritoriu al Ucrainei şi asupra infrastructurii sale critice din partea forţelor armate ale Federaţiei Ruse. La ora 15:40, în satul Przewodów, a căzut o rachetă de fabricaţie rusească, ucigând doi cetăţeni ai Republicii Polone", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Lukasz Jasina.
Într-un comunicat al MAE polonez se precizează că ambasadorul rus în Polonia a fost convocat pentru a da explicaţii: „Ministrul Afacerilor Externe, Zbigniew Rau, l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Ministerul Afacerilor Externe şi a cerut imediat explicaţii detaliate”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.