Phenianul a îndemnat marţi Washingtonul să-şi înceteze ”politica ostilă”, cu o zi înaintea marcării unui an de la summitul istoric între dictatorul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
La 12 iulie 2018, în Singapore, în cadrul primei întâlniri între un preşedinte american în funcţie şi un lider nord-coreean, cei doi au semnat o declaraţie vagă, în vederea unei ”denuclearizări”.
Însă al doilea tête-à-tête al acestora, în Vietnam, în februarie, a fost întrerupt brusc, fără ca măcar un dejun programat să mai aibă loc.
Cei doi lideri nu au reuşit să se înţeleagă asupra a ceea ce să renunţe Coreea de Nord în schimbul unei relaxări sancţiunilor care i-au fost impuse.
Negocieri cu privire la programele nord-coreene nuclear şi balistic se află de atunci într-un punct mort.
Declaraţia comună de la Singapore, ”de o foarte mare importanţă istorică, este astăzi pe punctul să devină un document mort, pentru că Statele Unite evită să o pună în aplicare”, a denunţat agenţia nord-coreeană oficială de presă KCNA.
”Politica arogantă şi unilaterală” a Statelor Unite nu va funcţiona niciodată cu Coreea de Nord, avertizează KCNA.
”Răbdarea RPDC (Republicii Populare Democratice Coreea) are o limită”, subliniază agenţia.
”Este timpul ca Statele Unite să-şi lepede politica ostilă”, îndeamnă KCNA.
Cei doi lideri s-au dus la Hanoi în stări de spirit diferite - Statele Unite privilegiau ”totul sau nimic”, Coreea de Nord voia să procedeze în etape.
Cele două părţi se acuză reciproc de eşec.
Washingtonul acuză Phenianul de faptul că, de fapt, cere ridicarea tuturor sancţiunilor care i-au fost impuse din cauza programelor nuclar şi balistic în schimbul unei simple dezarmări parţiale. Nordul afirmă că a propus o relaxare a anumitor măsuri, în schimbul unei închideri a ”tuturor infrastructurilor nucleare” ale complexului de la Yongbyon.
Phenianul a acuzat Washingtonul, la Hanoi, de ”rea-credinţă” şi i-a dat un ultimatum până la sfârşitul anului să-şi schimbe strategia.
Nordul a lansat luna trecută rachete balistice cu rază scurtă de acţiune - primele tiruri efectuate din noiembrie 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...