Peste 50 de milioane de italieni sunt chemaţi, duminică, la urne pentru a-şi alege parlamentul, unde, dacă nu va exista vreo surpriză, extrema dreaptă ar trebui să fie învingătoare şi, fără precedent, să-l propună pe premierul care îi va succeda lui Mario Draghi, relatează AFP.
Secţiile de votare se deschid la 05:00 GMT (08.00 - ora României) şi se vor închide la 21:00 GMT, oră la care primele exit poll-uri ar trebui să ofere o imagine destul de clară a rezultatelor.
La doar 45 de ani, Giorgia Meloni, liderul partidului postfascist Fratelli d'Italia, creditat cu aproape un sfert din voturi în ultimele sondaje, este favorita pentru a conduce un guvern de coaliţie în care extrema dreaptă va domina în mare măsură. Ar fi prima femeie care ocupă acaestă funcţie în Italia.
"În Europa, toţi sunt îngrijoraţi să o vadă pe Meloni la guvernare (...) Petrecera s-a terminat, Italia va începe să-şi apere interesele naţionale”, a avertizat ea în timpul campaniei.
Giorgia Meloni este creditată ca favorită în sondaje, de la 4% în 2018 la 25%.
Coaliţia de dreapta-extremă dreapta, creditată cu 50% din intenţiile de vot, din care mai fac parte Liga lui Matteo Salvini şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, mizează pe majorităţi solide atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat.
Coaliţia de centru-stânga, dominată de Partidul Democrat (PD), creditată cu 30% din intenţiile de vot, riscă să ajungă în opoziţie, după ce a refuzat să se alieze cu M5S.
În Italia, postul de premier revine de obicei partidului din coaliţie care obţine cele mai multe voturi. Partidul Giorgiei Meloni le depăşeşte pe celelalte în intenţiile de vot.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.