Perspectiva unei "reunificări” paşnice cu Taiwanul este din ce în ce mai "slăbită” de separatişti şi de forţele externe, a declarat, duminică, ministrul chinez al apărării, Dong Jun, citat de Reuters

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

China consideră Taiwanul ca fiind o provincie renegată şi nu a exclus niciodată folosirea forţei pentru a readuce insula sub girul său. Beijingul, care nu vede cu ochi buni victoria electorală a lui Lai Ching-te, pro-independenţă, în funcţia de preşedinte al Taiwanului, a organizat luna trecută manevre militare în jurul insulei.

La Dialogul Shangri-La, o conferinţă internaţională de securitate din Singapore, Dong Jun a declarat că Taiwanul este „cea mai importantă problemă” pentru China, dar că Partidul Democrat Progresist (DPP) caută treptat separatismul şi încearcă să şteargă identitatea chineză.

"Aceşti separatişti au făcut recent declaraţii fanatice care reprezintă o trădare a naţiunii chineze şi a strămoşilor lor. Istoria îi va judeca", a declarat el.

Dong Jun a acuzat puterile străine că se amestecă într-o "afacere internă” şi că „încurajează separatiştii din Taiwan”.

El a adăugat că, deşi China este angajată în reunificarea paşnică cu Taiwanul, Armata Populară de Eliberare (APL) va "rămâne fermă pentru a susţine reunificarea naţională”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Vom lua măsuri ferme pentru a frâna independenţa Taiwanului şi pentru a ne asigura că un astfel de complot nu va reuşi niciodată”, a declarat Dong Jun: „Suntem foarte încrezători în capacitatea noastră de a descuraja independenţa Taiwanului.”

SUA a iritat în mod regulat China prin faptul că şi-a arătat sprijinul pentru Taiwan, inclusiv prin vânzarea de arme către Taipei.

Dong Jun a declarat că astfel de vânzări au testat "liniile roşii” ale Beijingului.

"Ei vând o mulţime de arme Taiwanului. Acest tip de comportament trimite semnale foarte proaste forţelor (pro-independenţă) din Taiwan şi le face să devină foarte agresive. Cred că este evident că scopul real al puterilor străine este de a folosi Taiwanul pentru a controla China", a spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.