Perioada de abstinenţă sexuală de un an pe care este necesar să o respecte homosexualii pentru a putea dona sânge în Franţa va fi redusă la patru luni, începând de la 1 februarie 2020, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii, relatează AFP.
Este vorba despre o ”primă etapă” către o aliniere a condiţiilor donării de sânge de către homosexuali donării de sânge de către heterosexuali, avută în vedere ”la orizontul lui 2022”.
”Acest obiectiv este clar, dar trece printr-o fază intermediară”, a comentat directorul general al sănătăţii Jérôme Salomon într-o conferinţă de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Scopul acestei faze intermediare este asigurarea faptului că ridicarea condiţiilor specifice aplicate donatorilor homosexuali nu va creşte riscul contaminării primitorilor în cursul transfuziilor sanguine.
”Am trecut prin ani foarte sumbri cu sângele contaminat”, a subliniat profesorul Salomon, referindus-e la descoperirea între anii '80-'90 a numerose contaminări cu HIV, virusul SIDA, în urma unor transfuzii sanguine. De aici importanţa ”principiului precauţiei” şi ”exigenţei securităţii primitorilor”.
Această ”relaxare importantă” a perioadei de abstinenţă este ”o evoluţie garantată a securităţii transfuzionale”, au apreciat într-un comunicat comun Asociaţia franceză a hemofililor (AFH), care au plătit un tribut greu prin sângele contaminat, şi AIDES - în lupta împotriva SIDA şi hepatitelor.
Abstinenţa de un an, instituită în 2016, prin decret, a provocat critici din partea asocialiţiilor gay care au denunţat o discriminare faţă de ele.
Înainte de 2016, din 1983, excluderea bărbaţilor care întreţin sexuale cu aţi bărbaţi (BSB) a fost totală, din cauza riscului SIDA.
În baza unei evaluări ştiinţifice a riscurilor, a decis ministrul Sănătăţii Agnès Buzyn să reducă de la 12 la patru luni perioada de dinainte de a dona sânge de la ultima relaţie sexuală între bărbaţi.
Studii realizate de agenţia sanitară Santé publique France (SpF) au arătat că deschiderea donaţiilor de sânge homosexualilor, în iulie 2016, nu a crescut riscul rezidual de transmitere a HIV, virusul SIDA.
După această deschidere, acest risc este estimat la o donaţie pozitivă HIV din 6,3 milioane de donaţii - adică o donaţie pozitivă la doi ani.
”Riscul este într-o scădere constantă, la niveluri extrem de slabe”, a insistat profesorul Salomon, amintind că ultima contaminare cu HIV în urma unei transfuzii a avut loc în 2002.
”DONAREA NU ESTE UN DREPT”
Două scenarii erau pe masă în vederea schimbării criteriilor din 2016.
Primul consta în deschiderea donării de sânge bărbaţilor care nu avut deloc relaţii sexuale cu bărbaţi în ultimele patru luni înaintea donării.
Al doilea prevedea deschiderea donării de sânge de către bărbaţi care au avut doar un singur partener masculin în ultimele patru luni înainte de donare. Acest lucru corespunde condiţiilor aplicate heterosexualilor - un bărbat heterosexual care a avut maimult de o parteneră sexuală în ultimele patru luni este necesar să treacă de o perioadă de abstinenţă pentru a dona sânge.
Potrivit analizei riscurilor realizată de Santé publique France, primul scenariu nu antrena modificarea riscului, spre deosebire de al doilea. În acest din urmă caz, riscul teoretic creşte de la 1 la 6,3 milioane, la 1 la 4,3 milioane.
Acestea este motivul din cauza căruia a fost reţinut primul scenariu, într-o fază intermediară.
Aceleaşi studii de risc urmează să fie realizate de Santé publique France în perioada 2020-2021, pentru a afla dacă condiţiile specifice aplicate homosexualilor pot fi ridicate în 2022.
Anual, 1,7 milioane de persoane donează sânge, generând trei milioane de donaţii. Iar anual este necesară recrutarea altor 170.000 de donatori noi, pestru asigurarea celor 10.000 de donări pe zi necesare în vederea răspunderii nevoilor bolnavilor. Un milion de pacienţi sunt îngrijiţi pe an cu produse sanguine.
”Donarea de sânge nu este un drept” şi ”nu are de răspuns unei cereri sociale a unor donatori, ci nevoilor primitorilor”, au subliniat asociaţiile AFH şi AIDES.
De asemenea, din iulie 2016, homosexualii/BSB pot dona plasmă potrivit aceloraşi criterii ca alţi donatori.
Plasma, folosită în caz de hemoragie, serveşte de asemenea la fabricarea unor medicamente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.