Patru persoane au murit în urma unui incendiu, joi seara, într-un imobil de locuinţe sociale (Habitation à Loyer Modéré, HLM, locuinţă cu chirie controlată), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bilanţul a crescut la patru morţi vineri, în urma morţii unei persoane din cauza rănilor, iar alte cinci persoane au fost rănite, potrivit unei surse apropiate anchetei.

O femeie în vârstă de 20 de ani şi două fete - una în vârstă de trei ani, iar cealaltă în vârstă de ”cinci până la şapte ani” - au fost găsite moarte joi seara de către pompieri.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Incendiul a izbucnit către ora locală 21.30 (22.30, ora României) într-un apartament de 100 de metri pătraţi, la primul etaj al imobilului cu 18 etaje, situat în centrul prefecturii Seine-Saint-Denis, la periferia Parisului.

Cele trei victime au fost descoperite ”în apropiere (de acesta) sau în ascensorul” imobilului, a precizat un purtător de cuvânt al Brigăzii Pompierilor de la paris (BSPP), ”intoxicate de fum”.

”Imobilul nu era insalubru”, a declarat pentru AFP primarul din Bobigny Stéphane de Paoli (UDI), precizând că victimele dunt în curs de identificare şi că, pentru moment, este privilegiată ipoteza unui ”accident domestic”.

Parchetul din Bobigny a încredinţat ancheta poliţiei judiciare de la nivelul departamentului.

Proprietarul turnului de locuinţe sociale, Seine-Saint-Denis Habitat, sublinia vineri într-un comunicat că edificiul a făcut recent ”obiectul unor lucrări importante de reabilitare în valoare de mai multe milioane de euro” şi că instalaţiile electrice erau ”în stare bună”.

Seine-Saint-Denis Habitat a precizat că o întreprindere a verificat, în noiembrie 2018, ”conformitatea instalaţiilor privind incendiile” care au ”funcţionat bine” joi seara.

”AM STRIGAT LA LOCATARI SĂ IASĂ”

Ministrul Coeziunii Sociale Julien Denormandie a declarat joi seara, într-un mesaj postat pe Twitter, că ”trebuie să se facă deplin lumină cu privire la motivele acestei drame”, anunţând că se ”gândeşte cu emoţie la victime” şi aducând un ”omagiu muncii echipelor salvatorilor”.

La incendiu au intervenit 100 de pompieri.

Potrivit unor mărturii culese de AFP la faţa locului, incendiul a izbucnit într-o cameră şi s-a propagat. Cuprinşi de panică, locuitorii apartamentului s-au preciitat să iasă strigând la vecini să iasă şi ei.

O locuitoare de la parter, Laetitia, se afla afară când a văzut flăcările. ”Am strigat la locatari să iasă. Oamenii au intrat în panică. Am văzut oameni ieşind arşi”.

Imobilul,. situat la aproximativ 100 de metri de Primăria din Bobigny, ”nu este insalubru”, aprecia joi seara Sonia, care locuieşte la etajul patru. ”Am văzut incendii de când locuiesc aici, dar e prima oară când moare cineva”.

Zafer, alt locuitor al imobilului, a declarat că a ”semnalat în mai multe rânduri biroul HLM că nu sunt respectate normele de securitate în turn”.

În cartierul Paul-Éluard se află mai multe turnuri cu aproximativ 20 de etaje, care comunică între ele.

Mai multe incendii sângeroase au avut loc în Seine-Saint-Denis în acest an.

La 30 iulie, un incendiu într-un imobil la Aubervilliers s-a soldat cu moartea unei mame şi a celor trei copii ai săi. Un copil în vârstă de zece ani a recunoscut că a provocat sinistrul, jucându-se cu o brichetă şi o cârpă.

O lună mai târziu, un incendiu într-un bloc de locuinţe sociale, în aceeaşi comună, s-a soldat cu şapte răniţi grav, între care cinci copii.

Doi bărbaţi au murit, sâmbătă seara, într-un incendiu într-un pavilion pe care-l ocupau la Drancy.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.