O parte a celor 1.814 de călători de la bordul pachebotului de croazieră Costa Deliziosa a debarcat luni - după ce au stat cinci săptămâni blocaţi pe mare din cauza noului coronavirus - la Barcelona, iar restul urmează să-şi încheie turul lumii în Italia, după ce niciun caz de covid-19 nu a fost semnalat la bordul pachebotului, care a plecat în călătorie înainte de declararea pandemiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autorităţile franceze au refuzat o escală la Marsilia - în pofida faptului că la bordul navei se aflau 400 de francezi -, însă nava a obţinut autorizaţia să acosteze în oraşul din nord-vestul Spaniei, unde au debarcat 168 de spanioli, urmaţi de francezi.

”Toţi spaniolii au debarcat şi se află deja în drum spre casele lor”, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei Costa Cruceros, din cadrul grupului Carnival.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Enormul pachebot - care a plecat din Veneţia la 5 ianuarie să facă turul lumii - a acostat către ora locală 6.00 (7.00, ora României) în oraşul catalan, a constat un jurnalist AFP.

Ceilalţi pasageri europeni au avut posibilitatea să coboare şi ”mijloace de transport le-au fost puse la dispoziţie pentru a se întoarce în ţările lor”, a anunţat într-un comunicat Prefectura Barcelonei.

Restul pasagerilor şi echipajul îşi încheie călătoria la Genova, în nord-vestul Italiei, unde nava urma să acosteze la 22 aprilie, a anunţat într-un comunicat Costa Cruceros.

O parte a pasagerilor francezi şi-a exprimat indignarea faţă de refuzul autorităţilor franceze de a autoriza o escală - neprevpzută - la Marsilia.

”Am ajuns la Barcelona în această (luni) dimineaţă, la ora (locală) 10.00 (11.00, ora României). Ne-au convocat în teatru şi ne-au spus că Guvernul francez ne propune să coborâm aici şi că asigură călătoria până la Montpellier (în sud-vestul Franţei”, a declarat entru AFP un pasager francez în vârstă de 70 de ani, Patrick Contini.

”Suntem foarte uşuraţi. Pentru că dacă am fi ajuns la Genova, ar fi fost mult mai complicat să ne întoarcem acasă la Bayonne”, a declarat Contini, în timp ce-şi pregătea valizele în cabină.

Croaziera Costa Deliziosa - cu 1.814 pasageri şi 898 de membri ai echipajului - a fost scurtată din cauza izolării şi închiderii frontierelor decretată în cascadă în lume, în vederea opririi pandemiei.

La sfârşitul lui februarie, pasagerii au fost informaţi că escalele prevăzute în Asia au fost anulate.

Iar de la 14 martie, pe când erau în Australia, nu au putut debarca în vreuna dintre escale.

Altă navă - Magnifica, aparţinând comapniei MSC, a cărei destinaţie era Marsilia - urma să debarce peste 1.700 de persoane - între care 700 de francezi - începând de luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.