Parlamentul venezuelean, aflat sub controlul opoziţiei faţă de Nicolas Maduro, a aprobat revenirea Venezuelei în Tratatul interamerican de asistenţă reciprocă (TIAR), o decizie care permite abordarea legală a unei eventuale intervenţii militare străine în această ţară aflată în criză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Textul ”este aprobat în unanimitate şi promulgat”, a declarat preşedintele Parlamentului Juan Guaido în urma votului colegilor săi într-o sesiune, marţi, într-o piaţă, la Caracas, la marcarea a şase luni de când opozantul s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării.

Votul ar urma să permită Venezuelei să revină în cadrul Tiar, la şapte ani după ce defunctul preşedinte Hugo Chavez a decis să se retragă din tratat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Tiar, cunoscut şi sub numele de Tratatul de la Rio, a fost ratificat de cea mai mare parte a statelor Americii la începutul Războiului Rece.

Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar de peste 50 de ţări, nu îndepărtează o eventuală intervenţie militară străină în vederea înlăturării lui Nicolas Maduro de la putere.

Opozantul îl cataloghează drept un ”uzurpator” pe Maduro, care a rămas la putere în urma unor alegeri prezidenţiale ”frauduloase” anul trecut.

Însă Guaido a avertizat marţi că Tiar ”nu are nimic magic.. Acesta nu este un buton pe care apăsăm şi care rezolvă totul de azi pe mâine”.

”Va fi nevoie să construim susţinerea altor ţări din regiune pentru a implementa un mecanism, iar aprobarea finală va reveni OEA/OAS”, Organizaţia Statelor Americane, declara el recent.

Votul deputaţilor nu înseamnă o revenire automată a Venezuelei în Tiar.

Hotărârile pe care le iau deputaţii venezueleni sunt considerate - toate - nule de către Curtea Supremă, de trei ani. În practică, Adunarea Naţională a fost înlocuită de o Adunare Constituantă alcătuită numai din susţinători ai lui Maduro.

Tiar, din care s-au retras, de asemenea, Ecuadorul, Bolivia şi Nicaragua, este denunţat ca un instrument al influenţei Statelor Unite în America Latină.

La retragerea lor, în 2012, aceste ţări apreciau că tratatul şi-a dovedit limitele în Războiul Malvinelor, în 1982, între Argentina şi Marea Britanie. Statele Unite au adoptat atunci o poziţie neutră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.