Parchetul rus anunţă joi că a început examinarea unei înregistrări video în care un bărbat rusofon, în uniformă, decapitează cu cuţitul o persoană care pare să fie un prizonier ucrainean de război, relatează AFP.
”În vederea stabilirii autenticităţii acestui conţinut şi tragerii concluziilor (judiciare) care se impun, (videoul) a fost transmis organelor de investigaţie la examinare”, anunţă biroul procurorului pe canalul său de Telegram.
Această decizie este o etapă preliminară, care poate conduce - sau nu - la deschiderea unei anchete penale.
Anunţul parchetului este neobişnuit, în contextul în care Rusia dezminte de obicei imediat, în mod sistematic şi în bloc, orice acuzaţii de crime de război formulate împotriva armatei ruse în Ucraina - de exemplu execuţii sumare la Bucea.
Miercuri, după ce Kievul a acuzat membri ai forţelor ruse de decapitare, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat imaginile drept ”oribile”, însă a apreciat că ”autenticitatea” lor este încă de stabilit.
Parchetul rus relevă, în acest comunicat, că imaginile par să fi fost fimlate ”în vară” şi sugerează astfel că scena ar fi avut loc în 2022.
DECAPITARE CU CUŢITUL.
Înregistrarea video - care durează un minut şi 40 de secunde - circulă pe Internet de marţi.
¿Algún mensajito sobre la decapitación de un soldado ucraniano a manos de tus queridos compatriotas? ¿O eso es una acción de guerra completamente justificada? ¡No me lo digas, es todo falso y son ucranianos matando a ucranianos! pic.twitter.com/ZPSg2jI6lp
— Zigor Aldama 齐戈 (@zigoraldama) April 12, 2023
În ea, un bărbat în ţinută de camuflaj, cu faţa mascată, taie la gât alt bărbat în uniformă, care se zbate la pământ şi ţipă ”doare!”.
După câteva secunde, ţipetele încetează şi se aude un bărbat din spatele camerei care-l îndeamnă în rusă pe călău ”să taie capul” victimei.
Călăul termină decapitarea cu cuţitul şi arată capul tăiat la cameră.
Torţionarii au arătat o vestă militară a victimei lor, inscripţionată cu tridentul ucrainean.
Şeful grupului paramilitar rus Wagner Evgheni Prigojin a respins joi acuzaţii formulate miercuri de către un ONG şi un dezertor din grupul său, potrivit cărora călăii militarului ucrainean sunt membri ai Wagner.
”Asta este o mare prostie şi nu corespunde realităţii”, declară Prigojin într-un mesaj audio publicat de serviciul său de presă pe Telegram.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.