Statele Unite urmează să menţină până la urmă 600 de militarii în Siria, anunţă şeful Pentagonului Mark Esper, în pofida voinţei afişate a preşedintelui Donald Trump de a înceta ”războaiele fără sfârşit”, relatează AFP.
”Suntem încă pe cale să retragem trupele din nord-estul Siriei”, a declarat secretarul american al Apărării la bordul unui avion în drum spre Seul, unde începe joi un turneu în Asia.
”Vom avea până la urmă între 500 şi 600 de militari” în Siria, a precizat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă acest număr include cei aproximativ 200 de militari desfăşuraţi în garnizoana Al-Tanf (sud), la frontiera cu Iordania, Esper a răspuns că vorbeşte numai despre nord-estul Siriei, unde Donald Trump a însărcinat Pentagonul să securizeze câmpurile de petrol.
”În toată ţara înseamnă aproape 600”, a conchis el.
Un oficial militar american declara săptămâna trecută pentru AFP că numărul militarilor americani desfăşuraţi în Siria rămâne aproape la fel - de aproape 1.000 - şi preciza că retragerea din nord continua.
Mark Esper a subliniat că numărul se poate schimba în continuare, în cazul în care europenii îşi consolidează efectivele în Siria.
”Lucrurile se schimbă. Evenimentele pe teren se schimbă. Am putea, de exemplu, să vedem parteneri şi aliaţi europeni alăturându-ni-se”, a insistat el.
”Dacă ni se alătură pe teren, acest lucru ar putea să ne permită să redesfăşurăm mai multe forţe americane acolo”, a continuat Esper.
Preşedintele Donald Trump a anunţat la 6 octombrie retragerea celor 1.000 de militari americani desfăşuraţi în nord-estul Siriei, deschizând astfel calea unei ofensive militare turce vizând forţe kurde, aliate coaliţiei internaţionale în lupta împotriva jihadiţtilor din gruparea Statul Islamic (SI).
Criticat puternic inclusiv în tabăra sa republicană, Trump a ordonat apoi forţelor americane să ”apere petrolul”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.