Principalul partid de opoziţie din Turcia, CHP, a depus o plângere oficială la Înalta Comisie Electorală (YSK), prin care a cerut anularea referendumului de modificare a Constituţiei ce a avut loc duminică, invocând o serie de nereguli, a anunţat vicepreşedintele formaţiunii, Bulent Tezcan, citat de Associated Press. De asemenea, sute de alegători din Ankara şi Istanbul au depus petiţii prin care contestă numărarea voturilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El a precizat că partidul său va apela la toate căile legale pentru a contesta scrutinul.

„Cerem anularea acestui referendum”, a insistat Tezcan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Opoziţia a invocat o serie de nereguli, în special decizia YSK, anunţată cu numai câteva ore înainte de încheierea votului, de a lua în calcul şi buletinele de vor care nu au ştampilele oficiale care să dovedească faptul că sunt autentitce.

Între timp, la Ankara, sute de oameni s-au strâns în faţa sediului YSK pentru a depune petiţii prin care să ceară Comisiei să revină asupra deciziei. Potrivit lor, măsura încalcă în mod clar legea.

Numeroase persoane au depus petiţii similare şi la Istanbul.

Preşedintele Erdogan a reuşit să câştige referendumul pentru extinderea puterilor prezidenţiale, dar observatorii internaţionali denunţă că până la 2,5 milioane de voturi ar fi fost manipulate prin neştampilarea buletinelor la secţiile de vot din Turcia. 51,4% dintre alegătorii turci au susţinut la urne reformele constituţionale.

Preşedintele turc a respins vehement criticile formulate de observatorii OSCE, care au denunţat o serie de nereguli şi au precizat că procedurile folosite în cadrul votului cu privire la extinderea puterilor preşedintelui ”nu se ridică la înălţimea” standardelor internaţionale.

Astfel, observatorii au anunţat că decizia de a valida buletine de vot care nu aveau ştampila de control a subminat garanţii împotriva fraudării.

Organizaţia a mai citat între ale nereguli distorsiuni în campania dinainte de vot în favoarea taberei ”da”, intimidarea susţinătorilor campaniei ”nu” şi faptul că întrebarea adresată în referendum nu a fost tipărită pe buletinul de vot.

”Mai întâi aflaţi care vă este locul! Nu vom vedea ori auzi rapoartele motivate politic pe care le pregătiţi”, le-a spus preşedintele turc observatorilor internaţionali de la OSCE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.