Opoziţia venezueleană, regrupată în jurul lui Juan Guaido şi Guvernul lui Nicolas Maduro urmează să reia dialogul săptămâna aceasta pe Insula Barbados, în Caraibe, cu ocazia unei a treia runde de negocieri începute în mai la Oslo, cu scopul de a încerca să scoată Venezuela din criza politică, relatează AFP.
Această reuniune cu ”reprezentanţi ai regimului uzurpator” pe insula din Caraibe urmează să servească la ”stabilirea unei negocieri în vederea scoaterii ţării din dictatură”, a declarat, citat într-un comunicat, Juan Guaido, care încearcă să îl înlăture pe Nicolas Maduro de la preşeinţie din ianuarie.
Aceste noi negocieri, ale treilea din mai, urmează să servească, potrivit lui Juan Guaido, trei obiective - şi anume plecare lui Nicolas Maduro de la preşedinţia pe care o ocupă din 2013, un ”Guvern de tranziţie”, iar apoi ”alegeri libere cu observatori internaţionali”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Opozantul venezuelean, recunoscut preşedinte interimar de peste 50 de ţări, îl cataloghează pe Maduro drept un ”dictator” şi un ”uzurpator”, din cauza alegerilor prezidenţiale ”frauduloase” din 2018 care i-au permis preşedintelui chavist să se menţină la putere.
Nicolas Maduro cataloghează la rândul său opoziţia drept ”pucistă”, mai ales după îndemnul la revoltă lansat, în zadar, de către Juan Guaido la 30 aprilie.
Ministrul Comunicaţiilor al lui Maduro Jorge Rodriguez a coroborat în mod implicit, într-un mesaj postat pe Twitter, anunţul lui Juan Guaido, reproducând un comunicat al Ministerului norvegian de Externe, ţara gazdă a primelor două runde.
”Cele două părţi se vor întâlni săptămâna aceasta în Barbados, pentru a avansa în căutarea unei soluţii negociate şi constituţionale”, a subliniat diplomaţia norvegiană.
Primele două reuniuni organizate la Oslo, în mai, între delegaţi ai opoziţiei şi Guvernului nu au condus la vreun rezultat tangibil.
Săptămâna trecută, Juan Guaido a îndepărtat noi negocieri în urma morţii în detenţie, ”după ce a fost torturat”, a căpitanului de corvetă Rafael Acosta Arevalo. Militarul era acuzat de Guvern că a participat la o ”tentativă de lovitură de stat” dejucată.
La rândul său, Nicolas Maduro a afirmat în mai multe rânduri că dialogul ”va continua” cu opoziţia.
Politologul Jesus Castillo-Molleda, contactat de AFP, consideră că este ”evident că opoziţia nu reuşeşte să învingă Guvernul nici singură şi nici cu ajutorul Statelor Unite. Asta o obligă să caute alte mecanisme pentru a ajunge la acorduri în vederea unor alegeri”.
Guvernul caută ”să câştige timp, pentru că şi-a arătat lipsa de voinţă în a soluţiona problemele”, apreciază el.
”ERODAREA STATULUI DE DREPT”
Duminică seara, într-un discurs, în cadrul unei ceremonii militare, Nicolas Maduro nu a evocat reluarea dialogului, ci a lăudat ”sănătatea bună în uniune, loialitatea şi coeziunea” armatei - pilonul sistemuluipolitic venezuelean, care deţine controlul în sectorul petrolier, plămânul economic al Venezuelei.
Armata este curtată totodată de Guaido, care o îndeamnă să--i întoarcă spatele lui Maduro. Însă atât ministrul Apărării, generalul Vladimir Padrino, cât şi restul Statului Major îşi reafirmă cu regularitatea ”loialitatea” faţă de preşedinte.
Opozantul se foloseşte, de asemenea, de funcţia de preşedinte al Adunării Naţionale (Parlament) cu scopul de a spori presiunile.
Duminică el a declarat că deputaţii din cadrul opoziţiei, care deţine controlul în Parlamentul unicameral, aurmează să ”aprobe” în curând întoarcerea Venezuelei în Tratatul ineramerican de asistenţă reciprocă (TIAR), un acord în domeniul Apărării datând de pe vremea Războiului Rece, din care caracasul s-a retras în 2012.
Unii deputaţi din cadrul opoziţiei consideră că aceastăa măsură va permite împiedicarea unei intervenţii militare străine menite să-l răstoarne pe Maduro de la putere.
Însă, în cazul unui vot pozitiv în Adunare, reintegrarea Venezuelei în acest tratat este incertă, întrucât toate deciziile deputaţilor sunt anulate de către Curtea Supremă.
În plan internaţional, Guvernul venezuelean este criticat din cauza situaţiei drepturilor omului.
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet a denunţat săptămâna trecută ”erodarea statului de drept” în prezentarea unui raport pe această temă.
Crizei politice din Venezuela i se adaugă cea mai gravă criză economică din istria recentă a ţării. Penuriile de medicamente şi de carburant se multiplică, iar un sfert din populaţie are nevoie de un ajutor umanitar de urgenţă, potrivit ONU.
Guvernul maduro punea această criză pe seama sancţiunilor economice impuse de administraţia lui Donald Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...