Fundaţiile Open Society ale lui George Soros îşi închid sediul în Europa de Est de la Budapesta şi îşi mută operaţiunile la Berlin, potrivit ziarului austriac Die Presse, scrie Reuters.
Premierul ungar Viktor Orban îl acuză pe miliardarul american de origine ungară de o serie de rele şi vizează ONG-uri prin intermediul unui pachet legislativ intitulat “Stop Soros”, ceea ce a provocat un val de critici la nivel internaţional.
Potrivit site-ului de ştiri 444.hu, sediul Open Society Foundations urmează să fie închis până la 31 august, şi să se mute la Viena, iar apoi la Berlin.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reuters nu a putut să contacteze Open Society Foundations la Budapesta sau New York, iar Guvernul ungar nu a putut nici el să fie contactat.
Orban, care se prezintă drept un campion al ceea ce numeşte ”democraţia iliberală”, se află în conflict cu reţeaua de ONG-uri a lui Soros, care promovează valorile liberale în întreaga lume.
Premierul ungar poartă de ani o campanie contra migraţiei în Europa, o problemă pe care a plasat-o în centrul campaniei în urma căreia a obţinut al treilea mandat, luna trecută.
Fidesz, partidul său, a promis să-şi respecte promisiunile din campanie de a lupta împotriva ONG-urilor care promovează drepturile migranţilor.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a denunţat faptul că aceste alegeri au fost marcate de mesaje xenofobe şi de intimidare.
Un proiect de lege trimis în Parlament înainte de alegeri prevede impozitarea cu 25% a donaţiilor străine către ONG-uri pe care Guvernul le acuză că susţin migraţia.
Activitatea acestor ONG-uri, prevede proiectul, ar urma să fie aprobată de ministrul de Interne, care o poate cenzura în cazul în care consideră că reprezintă un risc la adresa securităţii naţionale.
Universitatea Central-Europeană (CEU), înfiinţată de Soros, a anunţat că va deschide în curând un campus la Viena. Ea a anunţat că rămâne angajată în campusul de la Budapesta, în pofida unor presiuni din partea Guvernului, pe care-l acuză că vrea să o dea afară din Ungaria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...