Secretarul general al ONU spune că „schimbările climatice sunt scăpate de sub control”, după ce o analiză neoficială a datelor a arătat că temperaturile medii ale lumii timp de şapte zile, până miercuri, au adus cea mai caldă săptămână pe Pământ de când se efectuează înregistrări meteorologice profesioniste, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Dacă persistăm în amânarea măsurilor cheie care sunt necesare, cred că trecem la o situaţie catastrofală, aşa cum demonstrează ultimele două recorduri de temperatură”, a spus António Guterres, referindu-se la recordurile mondiale de temperatură doborâte luni şi marţi.

Temperatura medie globală a aerului a fost de 17,18 grade Celsius marţi, conform datelor colectate de Centrele Naţionale pentru Predicţia Mediului din SUA (NCEP), depăşind recordul de 17,01 grade Celsius atins luni.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pentru perioada de şapte zile care s-a terminat miercuri, temperatura medie zilnică a fost cu 0,04 grade Celsius mai mare decât orice altă săptămână din cei 44 de ani de evidenţă, potrivit datelor platformei Climate Reanalyzer a Universităţii din Maine.

Măsurătorile au arătat că temperatura medie a Pământului, miercuri, a rămas la maximul record de 17,18 C.

Platforma Climate Reanalyzer foloseşte datele din sistemul de prognoză climatică NCEP, care furnizează date bazate pe citiri la suprafaţă a temperaturilor, dar şi din baloane meteo, coroborate cu observaţii prin satelit. Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a SUA (NOAA), ale cărei cifre sunt considerate standardul de aur în datele climatice, a declarat însă joi că nu poate valida cifrele, care deocamdată rămân neoficiale. NOAA monitorizează temperaturile globale şi înregistrează datele lunar şi anual, nu zilnic.

„Recunoaştem că ne aflăm într-o perioadă caldă din cauza schimbărilor climatice şi, în combinaţie cu fenomenul El Niño şi condiţiile de vară, observăm temperaturi record la suprafaţă în multe locaţii de pe tot globul”, a spus NOAA.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă sunt de acord că datele, fie ele şi neoficiale, indică faptul că schimbările climatice ajung pe un teritoriu neexplorat, iar căldura excesivă rezultată din încălzirea globală antropică, combinată cu revenirea El Niño, va duce la şi mai multe temperaturi record.

ONU a confirmat marţi revenirea El Niño, un model meteorologic sporadic. Ultimul El Niño major a fost în 2016, care rămâne cel mai cald an înregistrat.

Există o probabilitate foarte mare ca luna iulie să fie cea mai caldă înregistrată vreodată, „vreodată” însemnând de la perioada interglaciară încoace, adică din ultimii aproximativ 120.000 de ani, spune dr. Karsten Haustein, de la Universitatea din Leipzig.

Diferite părţi ale lumii s-au confruntat cu valuri de căldură, iar joi, serviciul UE de monitorizare a climei a declarat că lumea a trecut prin cea mai fierbinte lună iunie înregistrată vreodată.

Sudul SUA se află sub o cupolă de căldură intensă în ultimele săptămâni. În unele părţi ale Chinei, un val de căldură persistent a continuat, cu temperaturi depăşind 35 de grade Celsius. În general, unul dintre cei mai mari contributori la recordurile de căldură din această săptămână este iarna excepţional de blândă din Antarctica. Părţi ale continentului şi oceanului din apropiere au fost cu 10-20 de grade Celsius mai mari decât mediile din 1979 până în 2000.

„Temperaturile au fost neobişnuite deasupra oceanului şi mai ales în jurul Antarcticii în această săptămână, deoarece fronturile de vânt deasupra Oceanului Sudic sunt puternice, împingând aerul cald mai departe, spre sud”, a spus Raghu Murtugudde, profesor de ştiinţe atmosferice la Universitatea din Maryland.

Chari Vijayaraghavan, un explorator polar care a vizitat în mod regulat Arctica şi Antarctica în ultimii 10 ani, spune că încălzirea globală este evidentă la ambii poli şi ameninţă fauna sălbatică a regiunilor, provoacând topirea gheţii, ceea ce ridică nivelul mării. Acest fenomen ar putea duce la creşterea riscurilor de răspândire a bolilor, cum ar fi gripa aviară în Antarctica, ceea ce ar avea consecinţe devastatoare pentru pinguini şi alte animale din regiune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.