ONU a prezentat scuze Spaniei după ce a atribuit, pe site-ul său, bombardamentul oraşului Guernica, la 26 aprilie 1937, Republicii Spania, comis de Germania nazistă şi Italia fascistă, a anunţat un purtător de cuvânt, relatează AFP.
”Este o eroare teribilă”, a declarat Stephane Dujarric.
Această eroare a fost descoperită în weekend, pe site-ul ONU care înregistrează cadouri făcute organizaţiei, însă ea era prezentă de ”doi sau trei ani”.
Site-ul respectiv a fost închis în vederea efectuării corecturilor necesare şi verificării tuturor datelor prezentate pe el, a precizat purtătorul de cuvânt.
Eroarea viza o vastă tapiţerie suspendată la intrarea Consiliului de Securitate al ONU ce reproduce celebrul tablou al lui Picasso.
Realizată de franceza Jacqueline de La Baume-Dürrbach, această tapiţerie a fost împrumutată ONU de către familia Nelson A. Rockefeller, care a comandat opera în 1955.
”Republicanii (spanioli) au fost victimele” bombardamentului şi ”nu autorii”, a subliniat Séphane Dujarric.
”Regretăm eroarea şi prezentăm scuze populaşiei şi Guvernului Spaniei”, a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.