Un număr de şapte ofiţeri de poliţie de la Capitoliul Statelor Unite au intentat joi un proces federal împotriva fostului preşedinte Donald Trump, a unor ”grupări extremiste violente” de extremă dreapta şi altor persoane, pe care îi acuză că ar fi direct responsabili de invazia mortală care a avut loc pe 6 ianuarie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procesul a fost intentat împotriva a peste două duzini de persoane şi entităţi, între care republicanul Roger Stone şi grupul de extremă dreapta Proud Boys. Plângerea îi acuză pe pârâţi că au conspirat pentru a opri confirmarea victoriei în alegeri a preşedintelui Joe Biden ”prin folosire forţei, a intimidării şi a ameninţărilor”.

Acţiunile lor au încălcat legea Ku Klux Klan şi alte legi, potrivit plângerii.

”Eforturile ilegale ale părâţilor au culminat cu atacul în masă de pe 6 ianuarie împotriva Capitoliului şi asaltul brutal, fizic împotriva a sute de ofiţeri ai forţelor de ordine”, se arată în plîngerea ofiţerilor de poliţie.

Aceştia mai afirmă că ”mulţi pârâţi au planificat, ajutat şi participat activ la atacul respectiv. Toţi pârâţii sunt responsabili pentru acest atacu”, arată pângerea.

Potrivit acesteia, cei şapte ofiţeri au fost ”atacaţi cu violenţă, scuipaţi, atacaţi cu gaze lacrimogene, c spray împotriva urşilor, supuşi unor jigniri rasiale şi epitete, ei temându-se pentru viaţa lor” în timp ce apărau Capitoliul de mulţimea susţinătorilor lui Trump.

Procesul este cel puţin a patra acţiune legală împotriva lui Trump legată de revolta de la Capitoliu şi a doua

Their legal action marks at least the fourth lawsuit against Trump related to the Capitol riot, and the second to be filed by members of the Capitol Police force. Venită din partea unor membri ai poliţiei Capitoliului.

În februarie, NAACP şi preşedintele pentru Securitare Internă din Camera Reprezentanţilor, democratul de Mississippi Bennie Thompson, l-au dat în judecată pe Trump, pe fostul său avocat personal Rudy Giuliani, grupul Proud Boys şi Oath Keepers, un alt grup extremist, pentru conspiraţia în vederea incitării la violenţă.

Luna următoare, reprezentantul Eric Swalwell, democrat de California, a intentat propriul proces împotriva lui Trump şi Giuliani, precum şi împotriva reprezentantului Mo Brooks, republican de Alabama, acuzându-i că sunt ”pe deplin responsabili” de distrugerile provocate de mulţime.

Toţi cei trei au vorbit cu susţinătorilor lui Trump la mitingul ”Stop the Steal” din faţa Casei Albe, pe 6 ianuarie, când Congresul era reunit la Capitoliul aflat în apropiere pentru a confirma victoria lui Biden.

La sfârşitul lunii martie, ofiţerii de poliţie din Capitoliu Sidney Hemby şi James Blassingame au intentat un proces învinovăţindu-l pe Trump pentru rănile pe care le-au suferit şi din cauza cărora continuă să sufere, în urma violenţelor. Fiecare solicită despăgubiri de peste 75.000 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.