Oficialii Hezbollah nu mai cer un armistiţiu în Gaza ca o condiţie pentru a ajunge la o încetare a focului în Liban, revenind astfel asupra unei promisiuni repetate adesea de a continua lupta până când Israelul îşi va opri ofensiva împotriva Hamas, aliatul Hezbollah susţinut de Iran, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De când Hezbollah a început să lanseze rachete din Liban în Israel, la o zi după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, oficialii Hezbollah au declarat în mod constant că nu se vor opri până când Israelul nu va pune capăt războiului din Gaza.

Dar Naim Qassem, liderul adjunct al Hezbollah, nu a mai făcut această legătură într-un discurs televizat, marţi, chiar dacă a promis că va continua să fie alături de Hamas şi de palestinieni în lupta lor cu Israelul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Qassem, acum cel mai înalt oficial al Hezbollah după ce şeful său, Sayyed Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac israelian, a declarat că sprijină eforturile preşedintelui parlamentului libanez, Nabih Berri, un aliat al Hezbollah, de a obţine un armistiţiu - fără a stabili o condiţie prealabilă.

„Susţinem activitatea politică condusă de Berri sub titlul de încetare a focului”, a declarat Qassem. „Dacă inamicul (Israelul) îşi continuă războiul, atunci câmpul de luptă va decide”, a completat el.

Cu două zile mai înainte, doi oficiali de rang inferior ai Hezbollah au vorbit, de asemenea, despre un armistiţiu în Liban, fără a face o legătură cu Gaza.

Hezbollah nu a spus în mod explicit că îşi schimbă poziţia şi nu a făcut alte comentarii.

SUA: HEZBOLLAH, PRINS PE „PICIOR GREŞIT”

SUA consideră că cererea de încetare a focului arată că Hezbollah se află pe „picior greşit”

Un oficial al guvernului libanez care a refuzat să fie numit a declarat pentru Reuters că Hezbollah şi-a modificat poziţia din cauza unei serii de presiuni, inclusiv strămutarea în masă a oamenilor din principalele circumscripţii în care trăiesc susţinătorii grupului şiit musulman - sudul Libanului şi suburbiile sudice ale Beirutului. Oficialul a mai declarat că această poziţie a fost determinată şi de intensificarea campaniei terestre a Israelului şi de obiecţiile unor actori politici libanezi faţă de poziţia Hezbollah.

În ultimele zile, parlamentari proeminenţi din alte grupuri politice ale Libanului au solicitat o rezoluţie pentru încetarea luptelor care să nu lege viitorul Libanului - o naţiune care era deja paralizată de o criză economică înainte de ultimul conflict - de războiul din Gaza. „Nu ne vom lega soarta de soarta Gazei”, a declarat luni Walid Jumblatt, un veteran libanez druz.

Politicianul creştin libanez Suleiman Frangieh, un aliat apropiat al Hezbollah, a declarat luni reporterilor că „prioritatea” este oprirea ofensivei Israelului păstrarea unităţii.

Înaintea acestor comentarii, au existat indicii din partea altor doi oficiali că Hezbollah şi-ar putea schimba poziţia. Unul dintre aceştia, oficialul Hezbollah Mahmoud Qmati, a declarat duminică la televiziunea de stat irakiană că gruparea ar fi „pregătită să înceapă examinarea soluţiilor politice după oprirea agresiunii asupra Libanului”, din nou fără a menţiona Gaza.

Diplomaţii care au remarcat, de asemenea, această schimbare au declarat că Hezbollah a făcut-o prea târziu pentru a genera vreun impuls diplomatic.

Israelul şi-a intensificat marţi ofensiva prin trimiterea de trupe terestre pe mai multe secţiuni ale frontierei libanezo-israeliene şi continuă loviturile aeriene asupra Beirutului şi în alte părţi.

Un diplomat occidental de rang înalt a declarat că nu se întrevede niciun semn de încetare a focului la orizont şi că poziţia exprimată de oficialii libanezi „a evoluat” faţă de poziţia anterioară, axată exclusiv pe o încetare a focului în Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.