Fostul preşedinte democrat Barack Obama le-a spus unor democraţi că drumul preşedintelui Joe Biden către victorie în alegerile din noiembrie s-a redus considerabil, dezvăluie joi The Washington Post (WP), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Barack Obama le-a spus că fostul său vicepreşedinte este necesar să refecteze serios la viabilitatea candidaturii sale la fotoliul de la Casa Albă, dezvăluie cotidianul, citând multe surse la curent cu aceste reflecţii.

Ziarul scrie că fostul preşedinte nu a reacţionat după aceste dezvăluiri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Fostul preşedinte şi-a exprimat în privat îngrijorarea în faţa unor democraţi faţă de candidatura lui Joe Biden, relatează The Associated Press.

Fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi l-a avertizat tot în privat pe preşedinte că democraţii ar putea să piardă posibilitatea de a prelua controlul Camerei Reprezentanţilor dacă nu iese din cursă.

Ea i-a arătat lui Biden sondaje potrivit cărora nu-l poate înfrînge pe rivalul său republican Donald Trump, potrivit unor surse la curent care au cerut protecţia anonumatului, potrivit AP.

O parte a democraţilor exercită presiuni asupra lui Joe Biden, în urma debaterii catastrofale cu Donald Trump, să iasă din cursă. Ei se îndoiesc de capacitatea preşedintelui de a-şi înfrunta şi înfrânge rivalul republican în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie.

Joe Biden a insistat că nu renunţă la candidatură, deoarece el a fost candidatul care l-a înfrânt pe Donald Trump în 2020 şi că o va face din nou în acest an.

”Nu este pe cale să se întrebe despre posibilitatea de a părăsi cursa”, a declarat joi adjunctul directorului campaniei lui Joe Biden, Quentin Fulks, întrebat despre informaţii potrivit cărora preşedintele ar lua în calcul această idee.

Însă nume grele democrate îşi exprimă îngrijorarea atât în mod public, cât şi în privat, iar unii speră ca Joe Biden să se gândească la candidatura sa în aceste câteva zile de izolare, după ce a fost testat pozitiv covid-19 miercuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.