O variantă belgiană a SRAS-CoV-2 - B 1.214 - reprezintă în prezent aproape 4% din cazurile de covid-19 secvenţiate în Belgia, mult în urma variantei engleze, care reprezintă 70-75% dintre cazuri, dar care-i intrigă pe cercetătorii belgieni, deoarece prezintă o funcţionare inedită a mutaţiilor.
”N-am mai văzut aşa ceva”, declară Vincent Bours, şeful laboratorului de analiză şi secvenţiere a SARS-CoV-2 din Liège pentru cotidianul Le Soir.
Această nouă variantă nu se comportă ca celelalte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De obicei se observă o pierdere a unor fragmente de ADN la copii.
Însă, varianta belgiană, din contră, prezintă numeroase adăugiri - ”o inserţie de nouă nucleotide în secvenţa proteinei Spike”, precizează cercetătorul belgian.
Prevalenţei variantei creşte în regiunile Bruxellesului, Brabantului flamand şi Hainaut , însă situaţia nueste alarmantă.
Doar 100 de cazuri au fost studiate.
Este, aşadar, devreme să se spună dacă este mult mai contagioasă sau mai periculoasă decât celalte variante.
Ea vizează mai ales pacienţi îngrijiţi în ambulatoriu şi nu la reanimare.
”În privinţa rezistenţei la vaccinuri, nu avem niciun indiciu. Nu avem vreun argument care să arate că trebuie să ne îngrijorăm peste măsură”, dă asigurări, la postul de radio RTBF doctorul Emmanuel André, un microbiolog la Universitatea Catolică din Louvain.
B 1.214 nu este, aşadar, clasată în categoria ”îngrijorătoare” - variants of concerns -, ca cele sud-africană, britanică sau braziliană.
Varianta belgiană ar fi putut să-şi uzurpe ”naţionalitatea”.
Ea a fost descoprită în Belgia de către Keith Durkin, un cercetător de la Universitatea din Liege, în ianuarie.
Însă, potrivit lui Vincent Bours, şeful laboratorului de analiză şi secvenţiere a noului coronavirus, declară pentru Le Soir că ”ar putea proveni din Africa subsahariană şi ar fi fost adusă la noi de călători”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...