Guvernul Republicii Centrafricane, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei pe continentul african, a declarat luni că un avion care a venit şi a plecat într-o ţară vecină a bombardat o tabără militară din nordul ţării în care se aflau şi „aliaţi”, o referire la mercenarii grupului rus Wagner, relatează „Le Figaro” şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Avionul "a lansat explozibil” în oraşul Bossangoa "vizând baza forţelor noastre de apărare, cea a aliaţilor noştri, precum şi fabrica de bumbac", se arată într-un comunicat al guvernului acestei ţări în care armata şi sute de combatanţi ai grupului rus de mercenari Wagner luptă împotriva rebelilor.

Guvernul de la Bangui se referă întotdeauna la paramilitarii ruşi denumindu-i "aliaţi", menţionează AFP.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Atacul ar fi avut loc în toiul nopţii de duminică spre luni, cu puţin timp înainte de ora locală 3.00 dimineaţa, potrivit guvernului Republicii Centrafricane. "Aceşti explozibili au provocat pagube materiale semnificative", se arată în comunicat.

Este pentru prima dată de la începutul războiului civil, în 2013 - cel puţin când se anunţă public - când este raportat un atac cu un avion ostil şi când suspiciunile se îndreaptă către o ţară străină. "Avionul, după ce a comis aceste crime (...), s-a îndreptat spre nord (...) şi a trecut de graniţele noastre", a precizat guvernul de la Bangui.

Un avion "a bombardat baza rusă la ora 2.50 dimineaţa, am auzit cel puţin patru bombe, dar cum era noapte, nu am văzut avionul, care nu avea lumini şi făcea puţin zgomot", a declarat telefonic pentru AFP Etienne Ngueretoum, directorul regional al Apelor şi Pădurilor din Bossangoa. El a declarat că două bombe au explodat în grădina sa, care se învecinează cu o fabrică de bumbac ocupată de ruşi. "Exploziile au fost înspăimântătoare, eu sunt bine, am avut doar o zgârietură la piciorul drept din cauza schijelor", a spus el. "Am găsit cuie şi bucăţi de fier în acoperişul casei mele, care nu mai este locuibilă", a adăugat el.

Primarul din Bossangoa, Pierre Denamguere, a confirmat de asemenea atacul, prin telefon. "Ţinta a fost fabrica de bumbac pe care ruşii şi forţele armate o folosesc ca bază, aşa că nu sunt pagube mari", a spus el.

A fost deschisă o anchetă pentru "a stabili responsabilitatea" pentru acest act josnic, comis de duşmanii păcii, care nu poate rămâne nepedepsit" şi "toate măsurile au fost deja luate pentru a face faţă oricărei eventualităţi", asigură comunicatul guvernului Republicii Centrafricane.

CUM AU AJUNS MERCENARII WAGNER ÎN REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

Guvernul preşedintelui Faustin Archange Touadéra a cerut ajutor Moscovei atunci când rebelii avansau rapid spre Bangui, în decembrie 2020. Paramilitarii ruşi, inclusiv de la Wagner, au sosit cu sutele, adăugându-se altor sute de mercenari prezenţi aici din 2018. Grupările armate, care ocupau atunci două treimi din Republica Centrafricană, au fost rapid alungate din majoritatea bastioanelor lor, dar continuă să desfăşoare acţiuni sporadice de gherilă împotriva armatei şi a aliaţilor săi, în special între Bossangoa şi frontiera cu Ciadul.

ONU şi capitalele occidentale îi acuză pe militarii centrafricani şi pe mercenarii din grupul Wagner de comiterea de crime împotriva civililor, iar guvernului Touadéra i se reproşează că îi plăteşte cu resursele minerale ale acestei ţări, una dintre cele mai sărace din lume, în special cu aur şi diamante.

Ciadul se află aproape de nordul oraşului Bossangoa, un oraş care până de curând se afla în mâinile rebelilor. Camerunul se învecinează cu Republica Centrafricană la vest, iar Sudanul şi Sudanul de Sud sunt la mare distanţă, în nord-est.

Relaţiile dintre Ciad şi Republica Centrafricană sunt tensionate şi între cele două ţări au mai fost incidente militare. Bangui reproşează autorităţilor de la N'Djamena că a permis grupurilor armate să folosească teritoriul Ciadului ca bază de retragere şi că i-au acordat azil principalului lor lider, fostul preşedinte François Bozizé.

La rândul său, N'Djamena l-a acuzat pe un important lider rebel din Ciad, în februarie 2022, că a căutat sprijinul grupului Wagner în Republica Centrafricană, deşi acesta s-a alăturat în cele din urmă guvernului din Ciad.

La sfârşitul lunii mai 2021, Ciadul a acuzat armata centrafricană de uciderea a şase dintre soldaţii săi, dintre care cinci au fost răpiţi şi executaţi, într-un atac asupra unui post de frontieră de pe teritoriul său. N'Djamena a calificat incidentul drept "crimă de război". De asemenea, în decembrie 2021, soldaţi din ambele ţări au avut un schimb de focuri de ambele părţi ale frontierei, iar un soldat al Ciadului a fost dat dispărut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.