O secţie a celei mai vechi grădini zoologice din Hong Kong a fost închisă luni după ce opt maimuţe - trei dintr-o specie în pericol critic de extincţie - au fost găsite moarte, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”O necropsie şi teste de laborator au fost organizate imediat pentru a ajuta la stabilirea cauzei morţii”, a anunţat într-un comunicat  Departamentul pentru Agrement şi Activităţi Culturale (LCSD).

”În aşteptarea rezultatului testelor, secţia de mamifere va fi închisă începând de azi (luni) în vederea unor activităţi de dezinfectare şi curăţare”, anunţă acest serviciu guvernamental.

Conducerea grădinii zoo anchetează, potrivit comunicatului, cu privire la cauzele morţii maimuţelor - inclusiv a unei maimuţe Brazza, unei maimuţe-veveriţă comună, a trei tamarini cu cap de bumbac şi trei saki cu faţa albă.

Tamarinii cu cap de bumbac - un tip de maimuţă mică ce trăieşte în copac, originară din pădurile tropicale din America de Sud - sunt considerate una dintre cele mai ameninţate specii de primate din lume.

Potrivit Smithsonian's National Zoo and Conservation Biology Institute, din această specie mai există doar aproximativ 6.000 de indivizi în stare sălbatică.

Bariere metalice şi benzi adezive au fost instalate pentru a izola întreaga secţie de mamifere a grădinii zoologice, iar un afiş care anunţă închiderea a fost pus la intrare, potrivit unor imagini difuzate în jurnale televizate locale.

Maimuţele care au murit făceau parte dintre cele 93 de mamifere din Grădinile Botanică şi Zoologică din Hong Kong, o oază de 5,3 hectare situată în cartierul de lux Mid-Levels, care găzduieşte de asemenea reptile şi păsări.

Grădinile au fost instalate în fostul conac oficial al guvernelor coloniale britanice şi au fost deschise publicului în 1871, iar colecţia zoologică a început la scurt timp după aceea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.