O delegaţie militară iraniană a sosit la Moscova pentru a discuta despre cooperarea dintre forţele terestre iraniene şi ruse, a anunţat luni agenţia de presă TASS, care citează Ministerul rus al Apărării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rusia şi Iranul, ambele aflate sub sancţiuni economice occidentale, au strâns relaţiile în domeniul militar şi în alte domenii de când Moscova a invadat Ucraina. Occidentul a acuzat Iranul că a vândut Moscovei un număr mare de drone pentru a fi folosite împotriva Ucrainei, lucru pe care Teheranul îl neagă.

Potrivit agenţiei TASS, delegaţia militară din Iran este condusă de comandantul forţelor terestre, generalul de brigadă Kiyumars Heidari.

„Au fost discutate aspecte legate de cooperarea militară şi interacţiunea vizând implementarea proiectelor menite să îmbunătăţească pregătirea de luptă a forţelor armate ale celor două ţări”, se spune în comunicatul Ministerului rus al Apărării.

„Iranul este considerat de Federaţia Rusă drept unul dintre statele-cheie din Orientul Mijlociu - este partenerul strategic al Rusiei, iar dialogul politic constant şi intens este o trăsătură caracteristică a etapei actuale a parteneriatului nostru", a subliniat în timpul discuţiilor generalul de armată Oleg Saliukov, comandantul-şef al forţelor terestre ale armatei ruse.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, părţile au ajuns la un acord privind stimularea în continuare a cooperării dintre forţele terestre ruse şi iraniene în diverse domenii.

În timpul vizitei la Moscova, delegaţia militară iraniană a vizitat, de asemenea, Forumul internaţional militar-tehnic Army-2023, „unde a făcut cunoştinţă cu cele mai recente arme şi echipamente militare avansate”, transmite TASS.

În plus, „oaspeţii străini au programată vizitarea instituţiilor de învăţământ militar ale forţelor terestre şi a întreprinderilor din industria de apărare”, a mai informat Ministerul rus al Apărării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.