Memorii ale opozantului numărul unu al lui Vladimir Putin Aleksei Navalnîi, mort în închisoare în Arctica rusă în circumstanţe opace la 16 martie, urmează să fie publicate la 22 octombrie, anunţă joi Editura americană Knopf, care precizează că este prevăzută de asemenea o versiune rusă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Editura, cu sediul la New York, anunţă că Aleksei Navalnîi, mort la vârsta de 47 de ani, a început să scrie ”Patriot” la puţin timp după ce a fost otrăvit în 2020.

Aceste memorii cuprind ”corespondenţe inedite” din închisoare, o colonie penitenciară reputată drept una dintre cele mai îngrozitoare din Arctica rusă, precizează editura.

”Scris cu pasiunea, inteligenţa, candoarea şi curajul care au făcut să fie aclamat, aşa cum merita, «Patriot» este ultima scrisoare a lui Navalnîi adresată lumii: o relatare emoţionantă a ultimilor ani pe care i-a petrecut în cea mai brutală închisoare din lume, o amintire a motivelor pentru care principiile libertăţii individuale sunt atât de importante şi un apel vibrant la libertate”, scrie Knopf.

Drepturi au fost deja vândute în lumea întreagă, iar editorul prevede să tipărească 500.000 de exemplare într-o primă fază.

”Această carte mărturiseşte nu doar viaţa lui Aleksei, ci şi angajamentul său de nezdruncinat în lupta împotriva dictaturii, o luptă pentru care el a dat totul, inclusiv propria viaţă”, declară în acest comunicat văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.