Peste o mie de cazuri de Covid-19 au fost înregistrate în total în Noua Zeelandă, unde Guvernul a impus noi măsuri restrictive, care separă familiile şi cuplurile ce nu locuiesc împreună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autorităţile au anunţat, duminică, 89 de noi cazuri de infectare, astfel că totalul a ajuns la 1.039.

Guvernul condus de Jacinda Ardern a emis noi măsuri de distanţare socială care separă familiile şi cuplurile ce nu trăiesc împreună, scrie The Guardian.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Neozeelandezii se află acum aproape de jumătatea perioadei de o lună pentru care autorităţile au impus distanţarea socială, iar aceasta ar putea fi prelungită. 

Iniţial, principiile de izolare au fost destul de vagi. Ardern a făcut apel la neozeelandezi „să aplice bunul simţ” şi să îşi reducă grupurile sociale la „un mic grup de indivizi care fac parte din bula voastră... bulă pe care trebuie să o menţineţi timp de o lună”, spunea ea.

La nivel general, asta a fost înţeles în termen de gospodărie, iar exprimarea neclară a făcut ca familiile şi partenerii care nu locuiau împreună să continue să se întâlnească.

Ordinul emis duminică înlocuieşte textul cu un limbaj clar, fără să lase loc de interpretări.

Nu este permisă fraternizarea între gospodării, cu puţine excepţii - în cazul în care este vorba despre custodia împărţită a unui copil şi când unul dintre parteneri locuieşte singur.

Ardern a justificat decizia ca necesară pentru combaterea Covid-19.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost raportate aproximativ 1,2 milioane de cazuri de infectare şi peste 64.000 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 244.000 de oameni au fost vindecaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.