Un pensionar norvagian a fost condamnat marţi la 14 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat, de către justiţia rusă, de faptul că a colectat informaţii cu privire la submarine nucleare ruse, un caz de spionaj care a provocat tensiuni între Rusia şi Norvegia, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Frode Berg, un pensionar grănicer, în vârstă de 63 de ani, a fost arestat în decembrie 2017 la Moscova.

El a fost judecat luna aceasta cu uşile închise.

Justiţia rusă l-a condamnat din cauză că a cules informaţii despre subamarine nucleare ruse în contul Norvegiei.

Berg a recunoscut că a servit drept curer al serviciilor militare norvegiene de informaţii.

Însă el a spus că ştia doar puţine informaţii despre operaţiunea la care lua parte.

El a pledat nevinovat.

Frode Berg nu va face apel împotriva hotărârii şi va cere să fie graţiat de către preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat avocatul său Ilya Novikov.

Vladimir Putin a părut să deschidă calea către această soluţie la un forum al Arcticii, săptămâna trecută, la Sankt Petersburg.

”Vom vedea ceea ce vom putea face, în funcţie de hotărârea tribunalului”, declara liderul de la Kremlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.