Autorităţile norvegiene au anunţat, duminică, că au eutanasiat morsa Freya, a cărei prezenţă în fiordul Oslo devenise atracţia verii până în punctul în care punea în pericol viaţa publicului, precum şi propria viaţă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Decizia de eutanasiere a morsei a fost luată pe baza unei evaluări generale a ameninţării continue la adresa siguranţei umane”, a declarat oficialul Direcţiei Norvegiene pentru Pescuit, Frank Bakke-Jensen, într-un comunicat.

Morsele trăiesc în mod obişnuit în latitudinile arctice şi mai nordice, dar Freya, al cărei nume se referă la o zeiţă asociată cu dragostea şi frumuseţea în mitologia nordică, se scălda în apele capitalei norvegiene din 17 iulie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În pofida apelurilor necontenite de a sta departe şi de a nu deranja mamiferul, tânăra femelă de aproximativ 600 de kilograme a atras atenţia oamenilor, prezentând un risc pentru public şi chiar pentru animal, a estimat direcţia pescuitului.

”Am analizat cu atenţie toate soluţiile posibile. Am ajuns la concluzia că nu putem garanta bunăstarea animalului prin niciun mijloc disponibil”, a mai spus Bakke-Jensen.

Mutarea Freyei, care a fost filmată urcând pe bărci care se legănau sub greutatea ei pentru a moţăi acolo, ”nu a fost o opţiune viabilă” din cauza complexităţii sale, a adăugat el.

În Franţa, o operaţiune de salvare a fost declanşată săptămâna aceasta pentru a se transporta o balenă beluga (n.r. delfin alb) din Sena, unde aceasta se rătăcise, dar cetaceul a fost prea greu şi a fost eutanasiat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.