Campania prezidenţială a lui Nikki Haley a minimalizat miercuri înfrângerea sa umilitoare în alegerile primare din Nevada şi a declarat că fosta ambasadoare la Naţiunile Unite va merge mai departe în cursa republicană în care îl provoacă pe fostul preşedinte american Donald Trump, relatează Reuters.
Nikki Haley a pierdut marţi jenant alegerile primare republicane din Nevada, chiar dacă era singurul candidat înscris pe buletinul de vot. Ea a obţinut doar 31% de voturi favorabile, cu mult în urma celor 63% din buletinele de vot pe care alegătorii au optat pentru căsuţa "niciunul dintre aceşti candidaţi.
Înfrângerea lui Haley este însă mai mult simbolică decât semnificativă. Trump pare oricum în poziţia de a-şi revendica toţi cei 26 de delegaţi ai statului Nevada atunci când Partidul Republican va organiza, joi, o procedură separată de caucus (adunare electorală), ceea ce va diminua şi mai mult perspectivele pe termen lung ale lui Haley în calitate de candidat republican.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a lui Haley, Olivia Perez-Cubas, a minimalizat pierderea suferită de Haley în Nevada, susţinând că procesul l-a favorizat pe Trump. "Suntem cu toată viteza înainte în Carolina de Sud şi dincolo de ea", a afirmat purtătoarea de cuvânt referindu-se la următoarele borne electorale.
Haley s-a concentrat pe câştigarea statului său natal, Carolina de Sud, unde a fost guvernatoare timp de şase ani. Cu toate acestea, sondajele îl arată pe Trump cu un avans considerabil înainte de alegerile primare din 24 februarie din acest stat.
Haley a ocolit Nevada în această săptămână şi a călătorit în schimb în California pentru a strânge fonduri de campanie. Ea va organiza un eveniment în Los Angeles în cursul zilei de miercuri.
Trump încearcă să o scoată din cursă pe Haley în Carolina de Sud şi să se orienteze spre o competiţie lină pentru alegerile generale din noiembrie în care îl va înfrunta pe preşedintele Joe Biden, un democrat.
"O noapte proastă pentru Nikki Haley", a postat Trump pe platforma sa Truth Social. "A pierdut cu aproape 30 de puncte în Nevada în faţa "niciunuia dintre aceşti candidaţi". Fiţi atenţi, în curând ea va revendica Victoria!", a scris ironic fostul preşedinte care pare încurcat în drumul către Casa Albă doar de problemele sale juridice.
Joi, Curtea Supremă a SUA va audia argumentele privind posibilitatea ca Donald Trumo să fie exclus de pe buletinul de vot din Colorado din cauza comportamentului său în timpul atacului din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA, care avea ca scop blocarea certificării victoriei lui Biden în alegerile din 2020.
În ceea ce-l priveşte, Joe Biden a câştigat marţi alegerile primare democrate din Nevada cu 89% din voturi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...