Preşedintele israelian Isaac Herzog a anunţat vineri că i-a acordat un termen suplimentar de zece zile lui Benjamin Netanyahu, pe care l-a desemnat premier, să formeze un Guvern împreună cu aliaţii săi de extremă dreapta şi partide religioase, după ce partidul acestuia, Likud, a încheiat acorduri de coaliţie cu trei formaţiuni de extremă dreapta, dar nu a finalizat negocierile cu ultraortodocşii, relatează AFP.
Joi seara, cu mai puţin de trei zile înainte de data-limită de 11 decembrie în vederea formării unui guvern, Netanyahu i-a cerut lui Herzog o prelungire cu două săptămâni, o cerere acceptată parţial.
”Vă acord o perioadă de zece zile, până miercuri, 21 decembrie, să prezentaţi un guvern”, i-a scris Herzog lui Netanyahu, într-o scrisoare difuzată de preşedinţie.
Ajuns pe primul loc în alegerile legislative de la 1 noiembrie, împreună cu aliaţii săi de extremă dreapta şi ultraortodocşi, Netanyahu a fost desemnat la 13 noiembrie să formeze un guvern - în termen de 28 de zile -, cu posibilitatea de a cere un termen suplimentar de 14 zile.
”Ne aflăm în mijlocul unor negocieri şi am făcut multe progrese, dar, judecând după ritmul lucrurilor, voi avea nevoie de toate zilele de prelungire prevăzute de lege pentru a forma un guvern”, i-a scris joi seara Netanyahu ân scrisoarea sa preşedintelui israelian.
RESPECTAREA ”DIVERSITĂŢII ŢĂRII”
În răspunsul său de vineri, Isaac Herzog, care şi-a exprimat deja temeri cu privire la anumiţi parteneri de coaliţie ai lui Netanyahu, îi cere acestuia să formeze un guvern ”pentru întreaga societate israeliană” şi să respecte ”diversitatea” ţării.
În cadrul negocierilor de până acum, Likudul lui Netanyahu a acordat portofolii sensibile unor personaje controversate, ca de exemplu unui tenor al extremei drepte, Itamar Ben Gvir, ostil palestinienilor, şi lui Avi Maoz, cunoscut prin poziţii împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT).
Dup ce a semnat acorduri de coaliţie cu trei formaţiuni de extremă dreapta - Sinosmul Religios, Forţa Evreiască şi Noam -, Likudul mai are de finalizat negocieri cu partidele ultraortodoxe Iudaismul Unificat al Torah (UUT, aşkenaze) şi Shass (sefarad).
Însă, pentru a încheia aceste negocieri, Likudul vrea să modifice o lege astfel încât să permită numirea în funcţia de ministru a liderului Partidului Shass, Arieh Dery, inculpat în 2021 cu privire la fraudă fiscală, care a semnat un acord de recunoaşterea vinovăţiei, în virtutea căruia a renunţat la funcţia de deputat.
Reales în noiembrie, Arieh Dery poate - potrivit legii - să facă parte din Parlament, însă nu poate deţine un portofoliu de ministru.
Likudul şi aliaţii săi - care deţin împreună majoritatea în Parlament - ar putea încerca să modifice legea, săptămâna viitoare, pentru a-i permite lui Arieh Dery să intre în viitorul Guvern, scrie presa israeliană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.