Şefa democraţilor din Congresul american Nancy Pelosi se declară traumatizată de agresarea violentă a soţului său, vineri, la locuinţa cuplului, în California, unde Paul Pelosi a fost atacat de către un bărbat înarmat cu un ciocan, care o căuta de fapt pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Copiii noştri, nepoţii noştri şi cu mine avem inima frântă şi suntem traumatizaţi de agresiunea care-i pune viaţa lui Pop al nostru în pericol”, afirmă ea într-o scrisoare postată sâmbătă pe Twitter.

Paul Pelosi a fost atacat vineri, la domiciliu, de către un bărbat, cu un ciocan, care o căuta de fapt pe Nancy Pelosi.

”Suntem recunoscători forţelor de ordine şi serviciilor de urgenţă pentru răspunsul rapid şi pentru îngrijirile medicale vitale pe care el le primeşte”, afirmă ea.

Paul Pelosi, în vârstă de 82 de ani, care a fost operat chirurgical şi se recuperează la spital, era singur acasă. Nancy Pelosi se afla la Washington.

”Starea sa continuă să se amelioreze”, anunţă în această scrisoare Nancy Pelosi.

Poliţia din San Francisco a anunţat că poliţiştii l-au găsit pe agresor în domiciliul cuplului vineri, imediat înainte de ora locală 2.30 (12.30, ora României), în care agresorul şi Paul Pelosi s-au încăierat pe ciocan.

”Suspectul i-a smuls ciocanul lui Paul Pelosi şi l-a lovit violent cu el”, a declarat presei şeful Poliţiei din San Francisco, Bill Scott.

Mai târziu el a declarat că Paul Pelosi a fost lovit cel puţin o dată cu ciocanul.

Poliţia l-a identificat pe agresor ca fiind David Depape, în vârstă de 42 de ani.

Bill Scott a anunţat că David Depape urmează să fie acuzat de tentativă de omor, agresiune cu o armă mortală, spargere şi alte delicte.

”Acesta nu a fost o faptă întâmplătoare. A fost intenţionată”, a subliniat el.

Suspectul ”a cerut să mă vadă şi l-a atacat brutal pe soţul meu, Paul”, scrie în scrisoarea sa Nancy Pelosi.

Presa americană, care citează surse apropiate familiei, scrie că atacatorul i-a spus lui Paul Pelosi avea să-l atace şi să aştepte să vină soţia acestuia.

Ea scrie că atacatorul a strigat ”Unde e Nancy?”.

Preşedintele Joe Biden a declatat - după ce a votat în Delaware, sâmbătă - că ”nu ştie cu certitudine, dar se pare că această (agresiune) o viza pe Nancy” Pelosi.

”Nu poţi să condamni violenţa fără să condamni aceste persoane care continuă să pretindă că alegerile nu sunt reale, că au fost furate - toate prostiile care au fost difuzate pentru a submina democraţia”, a denunţat şeful statului american.

Potrivit unor poliţişti, citaţi de Wall Street Journal (WSJ), suspectul ar fi adoptat poziţii de extremă dreapta pe reţele de socializare.

Numeroşi aleşi au tras, în ultimele luni, semnale de alarmă împotriva unei intensificări a violenţei care ţinteşte clasa politică americană.

Senatoarea republicană Susan Collins a declarat că nu ar fi ”surprinsă” dacă un ales sau un senator ”ar fi ucis”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.